Paharnic la curtea zeilor

L-au prins în plasa strâmtă cu ochiuri mari cât sufletele.

Pe vremea aceea erau doar doi zei, atât de depărtaţi unii de alţii, încât numai nebunia vreunui dans ceresc îi făcea să se apropie astfel încât reuşeau să măsoarea distanţa care-i despărţea.

...

El era singurul care putea fi prins cu plasa, datorită dorinţei a se vedea în apa unui râu. 

Izbuti repede să strângă între pietre un ochi de apă liniştită.

În ochi el se reflectă şi spuse: "EU!" Apoi se născu un suflet ce-a îmbătrânit repede şi sub aplecarea sa, trecu plasa şi-l prinse.

Prima dată întâlni întunericul, apoi lumina, apoi întunericul, apoi iar lumina... şi când se-ntoarse văzu undeva sus, doi zei. Mai târziu, reuşi să distingă imaginea de real: erau imaginile a doi zei.

"Imaginile" l-au învăţat totul şi prin dorinţa lor de-a se-ntrece, îl foloseau drept paharnic. Prin el treceau toate "fluidele" pe care un zeu i le dăruia celuilat, iar celălalt rămânea atât de uimit încăt la rândul lui replica un alt fluid.

"Imaginile" l-au trezit de fapt şi atunci El a gândit că el este un martor, un spion al celuilalt către celălalt.

El este o călăuză a fluidului şi dacă acesta -fluidul, nu este mortal el supravieţuieşte.

Zeii se temeau unul de celălalt, dar atunci El nu ştia sau nici măcar nu bănuia că ei sunt zei; ei erau mai mult de atât pentru El.

Într-un timp ce pentru El a durat ca o veşnicie, "imaginile" dansau şi atunci El a gândit a doua oară. La viitoare întâlnire, la prima servire, la prima degustare; El va muri!

El va muri pentru că El văzuse în trecut cum se moare, dar zeii nu ştiau, dar El ştia deja că ei erau zei şi puteau fi păcăliţi.

"Imaginile" au dispărut şi El a căzut în negru, apoi în alb, iar în negru şi se trezi în galbenul unei lumini venite de sus.

În disperarea unei trădări zeul aruncă "paharnicul" departe şi fugi. În urma lui lăsă amestecate toate umbrele atomilor astfel încât celălalt să se rătăcească.

El căzu departe pe o planetă şi se numi OM.