Principiul enantiodromiei

enantia ενaντια =contrarii

Primele contrarii au apărut din Geneză. Jocul începe timid întocmai ca acele reacţii chimice ce au nevoie de o agitare uşoară pentru ca mai apoi să se desfăşoare.

"Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine." 1.)

După agitaţie...

"Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi,..." 2.)

Acum apare primul contrast în ochii actorilor; totuşi ruşinea parvine la vederea Domnului. Această iniţiere nu era suficientă şi aceasta trebuia multiplicată, generată natural prin primii muritori: Adam şi Eva!
"Eşecul iniţiatic" al lui Adam a fost reinterpretat ca o pedeapsă pe deplin justificată: neascultarea trăda orgoliul său luciferic, dorinţa de a fi asemeni lui Dumnezeu, scrie Mircea Eliade. 3.)
Ca un preludiu la ceea ce va urma, Dumnezeu desparte ofrandele primite de Cain şi Abel în ceea ce "n-a privit cu plăcere" şi ceea ce "a privit cu plăcere". 4.)

Nu se putea pune egalitate şi nici refuz; ideea de a privi, în alte traduceri "n-a căutat" la Cain şi "a căutat" la Abel, nu presupune întoarcerea spatelui, ci pur şi simplu -pornirea cântarului-. De acum încolo urmează măsurătoarea, odată pornit contrariul el va desparte lumea nou creată în bine şi rău, aşa cum a fost în prima zi de geneză; când a despărţit "lumina de întuneric".

Despărţirea lui Adam şi Eva de Paradis, a însemnat doar ispitirea în ale cunoaşterii; crimă pedepsită, este adevărat, dar de către om şi nu de către Dumnezeu. Alungarea din acel loc nu era un rezultat al răului, răul avea să vină mai târziu, de aceea el trebuia la rândul lui creat. Incertitudinea asupra existenţei răului există, de aceea a fost imaginat ca un şarpe şi nu transpus într-o realitate, chiar fie ea mitică cum a fost cu Typhon sau cu Varuna. Demn ar fi de ipostaziat că Adam şi Eva nu au atins şarpele, ei au rămas puri, pe când Cain omorându-l pe Abel s-a impurificat.

Putem spune că abia atunci omul a devenit impur şi pedepsit pentru necurăţenia sa, comiţând crima; "izvorul tuturor nenorocirilor care au copleşit lumea" . 5.)
"Conform principiului enantiodromiei, enunţat de Heraclit, orice bine aduce cu sine răul corespondent." 6.)
Întocmai ca şi focul prometeic adus oamenilor, ceea ce a însemnat un bine, a fost urmat imediat de pedeapsa aruncată asupra titanului. Însă răul corespondent a venit mult mai târziu, odată cu naşterea zeilor în conştiinţa umană prin sacrificii aduse tot lor cu ajutorul focului.

Timpul omului a pornit odată cu crima. De atunci clipele lui sunt numărate. Dumnezeu a luat decizia prin care omul trebuia să se recunoască după faptele sale; între bine şi rău, între el şi "altul". "Altul" care se putea repede inventa sau împrumuta.
Jung ne sfătuieşte [cum scrie Roland Jaccard] să "nu alergaţi după unul, înainte de a fi pregătiţi să-l întâlniţi pe celălalt." 7.)

N.B.
În traducerile americane ale Vechiul Testament, am întâlnit "respect" sau "regard" cu "no respect" sau "no regard", la Geneza 4,4 şi 4,5.
"Contrarietatea, ca o forţă generală, joacă un rol considerabil deopotrivă la Pitagora şi la Heraclit." 8)

1) Genesa (Facerea) 2, 25;
2) Genesa (Facerea) 3, 7;
3) Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. Univers Enciclopedic 2000, pag.111 jos, 112;
4) Genesa (Facerea) 4, 4; 4, 5;
5) Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. Univers Enciclopedic 2000, pag. 112;
6) Roland Jaccard, Tentaţia nihilistă, Ed. Bastion 2008, pag.13 sus;
7) Roland Jaccard, Tentaţia nihilistă, Ed. Bastion 2008, pag.13 sus;
8) Francis E. Peters, Termeni filosofiei greceşti, Humanitas 2007, pag.88;