Bărbatul şi femeia. Epifanie sau simulacru

Spre seară, gardul trebuia ridicat, stâlpii de fier înfipţi în betonul moale, loc deschis prin săpătură în pământ.
Atent la cer, la ploaie, ţineam nivela, bula ce indică verticala, tot spre cer. Am mutat din nou ţeava groasă de sondă, locul ei era greşit cu câţiva centimetri, deh, inginerii; oamenii ce caută locul perfect. Am privit din nou spre cer în lungul stâlpului de fier, atunci am gândit "epifania", totemul, falusul fals pe care eu îl ţineam drept, cât mai drept, pentru a servi drept gard, sau inimă de gard mai precis. Dar lucrul acesta îmi plăcea, fiind ceea ce numim noi protecţie şi voi femeile linişte. Cât de domesticit puteam fi! Gardul, locul descris de acesta, împrejmuirea şi eu în mijlocul ei, eu: prizonierul.

Bărbatul în egoismul său, lipsit de morală, a început să creeze. Dungi, lungi, contrastul cărbunelui urmărind fisura stâncii iniţial şi în final opera de artă: Lascaux, Altamira şi noi avem chiar Peştera cu Muscă. Atunci când el credea că creează, femeia nu l-a băgat în seamă, pentru că atâta timp cât bărbatul era ocupat, ea era liberă. Mult mai târziu, exemplele care au rupt această regulă, au scos în evidenţă femei mai puternice decât bărbaţii alături de care ele s-au emancipat.

Cine poate fi mai precis în simulacru, în vederea explicării acestuia ca fenomen de înlocuire, bărbatul sau femeia?
Anticii au descris sacrificiul Ifigeniei ca dorinţă a bărbaţilor, aplecării lor inedite la război, a visării lor spre cucerire, spre locuri noi. Femeile s-au opus, prorocul speriat s-a dat la o parte, norocul lui în comandant, chiar în tatăl sacrificatei. Ulterior mitul compară sacrificiul uman cu o înlocuire şi fiinţa umană, tânara purtată peste mări şi ţări, devenită înaltă preoteasă a zeiţei vânătorii, zeiţă castă, purtătoare a alăturării sale gemene masculine de lumină.

Acum eu văd simulacrul depăşit, văd mirosul pe care femeia şi-l desăvârşeşte contemporan prin toate beneficiile tehnologice impuse masculin: maşină, computer, telefon mobil... Fără a da exemple, femeile văd minuni în momentul când "gipul" în marşarier piuie apropiindu-se de obstacol, şi ele chiar pun frână. Am fost sarcastic, ştiu, apăr bărbatul, cel privind prost spre divinitate încearcă nereuşit un sacrificiu şi chiar nu-i reuşeşte, odată întors acasă, nevasta îl căsăpeşte, împreună cu amantul, alt bărbat, o plasă de pescuit nici măcar nu-l lasă să se apere, moarte grea.

Pe dealul acoperit de istorie de la Micene am simţit asta, eu cu femeia, oricare ar fi ea, dată fiind soţia mea, nu prieteni, nu duşmani, ci aliaţi!

Pentru cei îndrăgostiţi de mit şi istorie:

http://scorchfield.blogspot.com/2009/08/normal-0-false-false-false.html