partea întâi
http://scorchfield.blogspot.com/2010/09/atena-athina-athena.html
parte a doua
Să urci şi să vezi totul, ideal divin, vis uman. Încercând asta îţi poţi inunda memoria cu vizibilul; o clipă amintirile fug, realitatea aleargă întoarsă în spatele globului ocular şi nervul optic se străduie să o întoarcă, pentru ca tu omul să vezi obstacolul. Se întoarce şi capul, se întorc şi oamenii, pasul încetineşte şi fără a versifica, văzul oboseşte.
Ne aflăm pe Acropole, am trecut de Poartă, de Propylaia, suntem invitaţi de stânca alunecoasă, să cădem înainte, asta pentru că nu am încetat să urcăm. Turişti înghesuiţi caută înaintarea, prin asta orice drum devine vital, suntem într-o deltă de marmură, revărsare umană în care încălţările celor ce au ajuns aici şlefuiesc calcarul colinei, alţii mai târziu, cu tălpi netede, neprevăzute pentru acest asalt, vor aluneca.
Am văzut pe cei care alunecau, am văzut mâinile lor căutând echilibrul, dar în acelaşi timp ochii lor priveau coloanele ivite, aşteptate, dorite, ale Parthenonului.
Pentru ce am venit aici?
Ce caut aici?
Fără nici o pregătire culturală, vă rog nu asaltaţi Acropole ca într-o cucerire, sus nu este nimic de văzut cu ochelari de soare, cu tocuri şi fustiţe, brăţări şi vuitoane ce vă obosesc inutil urcarea. Bărbaţii, este adevărat, sunt mai pragmatici, încălţămintea îi ajută, dorinţa masculină, pentru cei puternici îi face să evite să-şi ascundă faţa, inutil, ceva tot îi trădează; un inel sau un cercel, dar asta nu este o interdicţie, privind mult în spate, gazdele - anticii greci, celebrau frumuseţea masculină.
Ştiţi că aici, sus pe această colină se afla şi un templu al zeului Pan, zeu urât, neaflat decât rareori în aventurile mitologice greceşti. Azi acest templu dispărut nu importă pe nimeni, nimeni fiind marea majoritate, nimeni fiind restul în afară de noi, cu nimeni este greu de discutat.
În urma victoriei de la Maraton, în care pierderile grecilor se ridicau la 192 de oameni, în faţa unui puhoi de perşi de peste 20.000 de oameni; pe acea câmpie atenienii conduşi de Miltiade au străpuns apărarea persană în pas de ţap, în pas săltat, ca acea capră ce sare nesăbuit pe pietre pentru un mugur de leandru aflat la marginea prăpastiei.
(voi scrie şi partea a III-a)
http://scorchfield.blogspot.com/2010/09/atena-athina-athena.html
parte a doua
Să urci şi să vezi totul, ideal divin, vis uman. Încercând asta îţi poţi inunda memoria cu vizibilul; o clipă amintirile fug, realitatea aleargă întoarsă în spatele globului ocular şi nervul optic se străduie să o întoarcă, pentru ca tu omul să vezi obstacolul. Se întoarce şi capul, se întorc şi oamenii, pasul încetineşte şi fără a versifica, văzul oboseşte.
Ne aflăm pe Acropole, am trecut de Poartă, de Propylaia, suntem invitaţi de stânca alunecoasă, să cădem înainte, asta pentru că nu am încetat să urcăm. Turişti înghesuiţi caută înaintarea, prin asta orice drum devine vital, suntem într-o deltă de marmură, revărsare umană în care încălţările celor ce au ajuns aici şlefuiesc calcarul colinei, alţii mai târziu, cu tălpi netede, neprevăzute pentru acest asalt, vor aluneca.
Am văzut pe cei care alunecau, am văzut mâinile lor căutând echilibrul, dar în acelaşi timp ochii lor priveau coloanele ivite, aşteptate, dorite, ale Parthenonului.
Pentru ce am venit aici?
Ce caut aici?
Fără nici o pregătire culturală, vă rog nu asaltaţi Acropole ca într-o cucerire, sus nu este nimic de văzut cu ochelari de soare, cu tocuri şi fustiţe, brăţări şi vuitoane ce vă obosesc inutil urcarea. Bărbaţii, este adevărat, sunt mai pragmatici, încălţămintea îi ajută, dorinţa masculină, pentru cei puternici îi face să evite să-şi ascundă faţa, inutil, ceva tot îi trădează; un inel sau un cercel, dar asta nu este o interdicţie, privind mult în spate, gazdele - anticii greci, celebrau frumuseţea masculină.
Ştiţi că aici, sus pe această colină se afla şi un templu al zeului Pan, zeu urât, neaflat decât rareori în aventurile mitologice greceşti. Azi acest templu dispărut nu importă pe nimeni, nimeni fiind marea majoritate, nimeni fiind restul în afară de noi, cu nimeni este greu de discutat.
În urma victoriei de la Maraton, în care pierderile grecilor se ridicau la 192 de oameni, în faţa unui puhoi de perşi de peste 20.000 de oameni; pe acea câmpie atenienii conduşi de Miltiade au străpuns apărarea persană în pas de ţap, în pas săltat, ca acea capră ce sare nesăbuit pe pietre pentru un mugur de leandru aflat la marginea prăpastiei.
(voi scrie şi partea a III-a)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc