Imagini imobile

Această pasăre imobilă, ce face parte dintr-un design exterior, percepe mişcarea ca violenţă. Pentru ea zborul ar fi rupere, descătuşare forţată din balustrada ce-i asigură ei echilibrul permanent. Aici zbor nu există, doar o reflecţie forţată a aşteptării acestuia ce face pe copii să arunce cu pietre în direcţia zborului.
Nimic mai mult decât ca un amuzament am privit acest corb. Drumul până acasă în schimb mi-a indus metafizica lui, lipsa de mişcare, lipsa de libertate şi nu în final, lipsa de cunoaştere; pentru că un corb imobil asta ar trebui să te facă să crezi.


În 1830, Julius Bentham publica la Berlin; "Conferinţe despre închisori", coleg cu Hegel, Foucault îl caracteriza ca fiind "un personaj extraordinar, având în anumite momente un suflu aproape hegelian."

Iată ce scrie Foucault, mai departe în cartea sa, Ce este un autor? - studii şi conferinţe, (la pag.146, ed. Idea Design&Print., Cluj 2004):

În Conferinţele sale, există un pasaj care spune: "Arhitecţii moderni sînt în curs să descopere o formă care nu era cunoscută înainte. Odinioară", spune el referindu-se la civilizaţia greacă, "marea preocupare a arhitecţilor era să rezolve problema de a şti cum să facă accesibil spectacolul unui eveniment, al unui gest, al unui singur individ, pentru un număr cât mai mare de persoane. Este cazul", spune Julius, "al sacrificiului religios, eveniment unic la care trebuie să participe cel mai mare număr de persoane cu putinţă; este, de asemenea cazul teatrului care derivă, de altfel, din sacrificiu, al jocurilor de circ, al oratorilor şi al discursurilor. Însă", mai spune el, "această problemă, prezentă în societatea greacă în măsura în care era o comunitate ce participa la evenimentele tari care-i formau unitatea - sacrificii religioase, teatru sau discursuri politice -, a continuat să domine civilizaţia occidentală pînă în epoca modernă. Problema bisericilor este încă exact aceeaşi. Toţi trebuie să fie prezenţi sau toţi trebuie să servească de asistenţă în cazul sacrificiului de la slujbă sau al cuvîntului preotului. Astăzi", continuă Julius, "problema fundamentală a arhitecturii moderne este tocmai inversă. Se încearcă să se facă astfel încît cel mai mare număr de persoane să fie oferite ca spectacol unui singur individ însărcinat să-i supravegheze".

Citind ca şi voi aceste rânduri, în complexul meu de inferioritate asupra acestei uitate percepţii, m-am dus mai departe în ceea ce după aproape 200 de ani nimic nu s-a schimbat; operăm în virtual la fel, încercând valoarea devenim circul, jocul, celor care de fapt nu fac altceva decât să catalizeze şi să supravegheze spectacolul virtual, de data asta, spre satisfacţia personală şi a trendului unei audienţe, la fel de relative. Nici gând de vreo formă de comunicare, ca să nu mă lăbărţez la cunoaştere. Spre a fi mai precis, la chemarea generală eu nu mai răspund, continui în linia mea, poate mult mai plictisitoare şi lipsită de avantajele imediate ale eroticului şi ale dedublării în anonimat.