Să fumez în cinci minute,
să sting ţigara după aceea.
Tot în cele cinci minute să mint,
ca mai apoi să spun adevărul.
Să gândesc în timp ce fumez şi să mă aplec.
Mă aplec să sting ţigara, amintindu-mi de jos,
De pământ, de teritoriul pe care calc.
Mă aplec ca să nu mă cufund,
Prin asta îmi schimb centrul de greutate şi,
Pragul de unde pot vedea lumea:
De jos.
Dai o importanta extraordinara unui gest atat de simplu. Il transformi in simbol - ma bucur ca ai facut-o tu inaintea mea. :)
RăspundețiȘtergereNu am nici un drept asupra aplecării, toţi ne aplecăm, numai voi de sex opus mie vă aplecaţi altfel decât noi :) deci simbolul circulă sub alte forme deja...
RăspundețiȘtergere:)
Mie imi pare un joc de gesturi.
RăspundețiȘtergereMerge şi aşa, joc, care devine aplecare...
RăspundețiȘtergereTrebuie să întrebăm fumătorii dacă au stins vreo dată o ţigară de asfalt sau beton.
:)
si cu apasarea cum ramane?
RăspundețiȘtergereM-am lăsat de fumat acum cinci ani şi un pic. Am mai scris cuiva că sunt nopţi când visez că fumez, dimineaţa când mă trezesc am un mare sentiment de vinovăţie, că am trişat, că n-am voinţă sau putinţă...
RăspundețiȘtergerenoroc că-mi dau seama că-i doar vis, de aici apăsarea.
Vezi, acum m-am încadrat în cele cinci minute.