Pe aici, prin uşa aceea am primit scrisoare unei case.
Eu fiind casa schelet, deszidită, descoperită, dezgolită, casa futută.
Am primit scrisoarea unei case aflate la marginea culturii de zid de cărămidă (Grecia).
În scrisoare, întunericul cuprindea sufletul autoarei, vaietul neauzit al ferestrelor zidite, al uşilor ferecate, al acoperişului de piatră ce astupa orice speranţă.
Priviţi la mine cât de impetuos mă deschid spre cer, arcele mele devenite libere se vor desăvârşi în cercuri. Nimeni în fapt nu mă va putea distruge. Sunt aici de atâta vreme încât omul a uitat de mine şi asta este foarte bine.
Cineva dintre oameni a trimis la rândul lui o scrisoare, sunt protejată, sunt monument, sunt arc iubit.
Liberă să privesc acum cerul pentru că mai târziu îmi vor pune acoperiş şi sinceră voi recunoaşte că nu voi mai vedea nici Orion-ul la zenit şi nici Casiopeea la răsărit.
Bine ai venit cerc, din care eu, arcade puternice am.
reconstruirea casei cu natura...draguta idee de text,imi plac imaginile.
RăspundețiȘtergereEu am scris ceva, ceva vizibil şi ceva invizibil, la rândul tău ai văzut altceva, aşa se-ntâmplă deseori; se numeşte punct de vedere. :)
RăspundețiȘtergere