Scrisori între activişti II

Dragă Carmichael,

Am fost la Atena sau mai bine scris m-am strecurat la Atena.
Era cald şi grecii erau plecaţi din oraş, ai fi crezut că au venit din nou perşii, dar n-a venit decât o gloată de emigranţi ce îşi întindeau cearceafurile viu colorate în faţa Bibliotecii, pline cu mărfuri de provenienţă dubioasă. Mai târziu a venit şi Poliţia. Câteva clipe am crezut că asist la o vânătoare de antilope gnu, dar n-a fost aşa; leii nici n-au coborât din maşini, în schimb cearceafurile au dispărut şi s-au pierdut prin staţia de metrou. Dar nu despre asta ţi-am scris, am vrut să-ţi arăt imaginile, suflul alb al Atenei; ştiai că Atena este mai albă ca oricând vara? când vântul adună praful alb de marmură de pe coline, -praf uscat de-un soare arzător de august- şi-l aruncă peste oraş, îl flutură printre clădiri şi-l ascunde sub maşini.



La Politehnică era linişte, dar prezenţa se simţea, câţiva tovarăşi sprijineau gardurile. Am citit.
În Politehnică nu se putea intra, era închis. Zidurile îşi suportau condiţia de martor, de mesaj, de vis al posterităţii. Se vor zugrăvi din nou, se vor scrie pe ele pentru a nu ştiu câta oară şi la fel se vor vopsi şi atunci, cum cineva mi-a pomenit de palimpsest, m-am gândit că aceste ziduri vor deveni cronici ale unui palimpsest revoluţionar al acestor ani de crize coafate.
Nimic distrus, nimic nici măcar îndoit. În Grecia nimeni nu izbeşte, formele prin care Grecia este cunoscută nu cunosc izbirea, violenţa, da. Când s-a izbit a fost o mare tragedie.


Trebuie să vezi în asta o oboseală. Prea multă dinamică, prea mult tumult şi apoi oboseala.
Evenimentele petrecute induc oboseală în cele prezente, vine un timp când glasurile unite nu se mai aud, marşul nu mai tropăie, totul devine învelit şi nici măcar vântul nu se mai aude.
Am simţit Atena în forma ei pendulară, a unui ceas ce bate ora exactă atunci când în lume se petrec lucruri ce induc haosul şi anarhia. În mit, Gigantomahia a fost lupta zeilor împotriva titanilor, o luptă în care omul a lipsit, atunci s-au petrecut lucruri grozave. Presimt că vine acea vreme, a marilor grozăvii în lipsa omului.

Cu optimism,
Stavros