Unul care stă şi altul zboară

un răspuns la un blogger dedublat în sine

De aici să plecăm, de la titlu, pentru că o dată împărţită lumea aşa: cu unul care stă şi altul care zboară, ne-am împărţi şi pe noi înşine aşa. Nu în bine şi rău, nu în progres şi regres sau ordine şi haos, ne-am împărţit în stări; în starea de contemplare şi starea de mişcare, căci în greacă theoria asta înseamnă, contemplarea spre fericire, iar dynamis, putinţa activă şi pasivă, aşadar putere şi potenţialitate, în asta constă mişcarea noastră de toate zilele.

Aici să ne întoarcem, la cei care stau şi privesc, la cei care nu înţeleg; care mirându-se nu se întreabă, n-au de ce, nu le permite mişcarea. Perpetuarea lor este risipă de energie, entropie: scalda neştiinţei de sine. În schimb nasc metateze, anagrame, figuri retorice ieftine, deschid şi închid idei precum nodurile de batistă; să nu le uite alţii, ei oricum le-au uitat. Aceşti mici profesoraşi ne arată păcatele lumii, devin servili dogmelor ce ridică ecologia la o nouă religie, prin asta sunt fericiţi; încă o groapă pentru ideile altora, acolo alături de dejecţiile lor întru confuzia totală. A fi dublu este o prostie, a fi „hăis” şi „cea”; prin asta blogul nu este un contract de căsătorie, fericirea de a te ascunde oricum în spatele unui pseudonim dă în rătăcirea celuilalt (încă un pseudonim), unul după celălalt, traşi pe sfoară reciproc de-un suflet ce caută o salvare în virtual.