Ce poate fi mai frumos în amintirea unui trecut decât gloria faptelor ce-i aparţin. Prin asta s-ar putea crede că prezentul nu poate cuprinde în el nimic ce poate fi înălţător, ce poate uimi. Dar tot în prezent judecăm trecutul şi totuşi nu dorim să transmitem emoţia amintirii, dacă o facem suntem judecaţi aspru de cei din jur. Toate întrebărilor oprite în mintea lor vin acum într-un şuvoi continuu, pentru că asta pot să vândă şi ei, n-au avut ocazia, de unde atunci vii tu? Tu de ce faci asta? Orice amintire, orice citat, orice descriere ce are un sâmbure eroic transmite de fapt unde negative cititorilor şi asta pentru că şi ei încep să-şi aducă aminte, lipsa unui trecut eroic îi afectează, îi determină să ia poziţie, să decaleze prezentul.
Cineva a pomenit de Apelles, care a fost nu numai un olar al antichităţii greceşti, dar şi un filosof. Când concurenţa întruchipată de Protogenes recunoscu în final desăvârşirea liniilor pe vasele de lut aparţinând lui Apelles a fost numai datorită martorului, întruchipat aici de-o bătrână care nu-l cunoştea pe Appeles, dar îi cunoştea opera.
Două culori erau atunci la modă: roşu (purpura) şi negru, acestea şi din motive tehnice, vasele arse poartă pe aria lor roşul-sângeriu pe negru-plumburiu (oxidul de plumb devine negru pe argila arsă). Mai târziu, într-o epocă romantică cineva va scrie chiar un roman cu acest titlu şi tot ca o cronică într-o căutarea a eroicului.
Ori tocmai aceşti martori devin uneori răuvoitori sau poate neînţeleşi în cronica lor, uneori prea scurtă pentru a spune ceva. Absenţa eroicului, ridicarea nivelului de mediocritate.
Un observator fin vede în lucruri povestite fapte întâmplate, legături uitate de marea majoritate, pentru că în această spirală a istoriei, toate evenimentele se repetă, adevărat că în labirintul de oglinzi în care suntem cu greu recunoaştem asta. Trebuie să rătăcim puţin pentru a găsi oglinda care ne reflectă cel mai bine, atât.
Trăim de fapt vremuri de pace, vremuri de criză, războaiele ne-au ocolit. Trecutul meu, unul anost, pierdut prin şcoli, prin fabrici, pe drumuri. Pierd vremea cititind, despre vremuri trecute, "cărţile care nu trebuie" (am înţeles gluma scrisă de cineva), totuşi asta nu-mi poate înfrânge dorinţa de-a spune sau de-a scrie mai departe ce au scris şi au pomenit alţii mult înaintea mea. Dreptul fiecăruia de a mă interpreta, aşa cum eu interpretez pe alţii; de aceea sunt aici.
Prezentul are şi el partea lui de glorie, pentru că îl trăim atât de frumos în vremuri de pace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc