După ani de zile în care s-au comentat reciproc, au postat mii de rânduri pe blogurile lor, ajung la concluzia că trebuie să se-ntâlnească, au recunoscut că sunt de sexe diferite, au mai recunoscut că sunt hetero şi în ultimul rând au recunoscut că sunt frumoşi şi tineri.
Au ales un oraş, undeva prin lume şi-un loc: bufetul gării, unde se vor întâlni.
Când s-au întâlnit, el i-a spus:
"Cine te-a făcut aşa urâtă?!"
Ea, luată prin surprindere gândi repede un răspuns, dar nu i se păru cel bun, căci a pomeni de părinţi înseamnă a nu-i respecta, apoi se gândi la Dumnezeu, la cel care le-a făcut pe toate; privind în sus se răzgândi. Atunci spuse:
"Tu, frumosule!" iar el la fel de surprins ca ea o luă de mână şi o ceru în căsătorie. Ea acceptă imediat.
Hmmm.. nu-mi place aceasta poveste cu tenta idealista.
RăspundețiȘtergereSpune-mi, ce s-ar fi intamplat daca raspundea "Nimeni", ori "Eu" ori "Nu stiu"?
Aici se scrie de sinceritate, toată povestea este susţinută practic de adevăr. Ceea ce am vrut să evidenţiez a fost "negarea negaţie" într-o poveste simplă, adică: oricât de mult am insista pe forma de adevăr, undeva s-a strecurat ceva, ceva ce poate fi foarte greu adevărat, de obicei acestea -ideile greşite vin exact la început, astfel încât cititorul să nu observe imediat superficialitatea subiectului. :)
RăspundețiȘtergereAm scris că este o "poveste falsă", în ceea ce americanii, uneori lipsiţi de pudoare scriu "true story"!
Mhm.. Americanii sunt idealisti, stiu.
RăspundețiȘtergere