Iubita mea Moscova

Moscova.
Fluviu.
Fluviul Moscova.
Prin capitala Rusiei trece fluviul Moscova.

Meandre nedescoperite geometric traversează fizic oraşul; fluviul în vechime s-a strecurat printre coline, printre dealuri. Oamenii au intuit peisajul şi de aceea contrucţii înalte sunt vecine cu fluviul. Tot acei oamenii au cercetat şi-au ridicat ziduri care au devenit sanctuare.
Moscova este intuţia slavului în a desăvârşi relieful; curba care înconjoară pământul. La slav, curba dreaptă înconjoară ceapa. (aluzie la bisericile ortodoxe ruseşti n.a.)

Ziua şi noaptea pe fluviu, într-o concurenţă acvatică, se desfăşoară adevărate regate ale ambarcaţiunilor cochete ce suportă arhimedic adevărate opulenţe culinare.
Am fost şi eu invitat ca reprezentant al uneia dintre marile concerne farmaceutice la o croazieră cu menu a-la-carte inclus, prin inima Moscovei; pe artera ei principală: pe fluviul Moscova.

Un chei restrâns în piatra, ce funda colina, arăta secret plecarea.
Un tip se ocupase de tot, şi tot arăta ca un început de film melodramatic; "o staţie" de unde totul începe să curgă la vale, de unde porneşte o altfel de viaţă; aşa, moale.
Ocurent, oameni nebănuiţi au început să umple acel loc. Loc plutitor în care greutatea crescândă a invitaţilor, crea acel confort al saltelei din piscină; un balans uşor.
N-am fost întrerupt nici măcar o clipă, nici măcar atunci când asaltat de animatoare am strigat "ajutor"; aşa încet, ca un strigăt adolescent privitor la cunoaşterea lumii. Care cunoaştere? cea purtată de acel drog dinamic datorat acelor mici iubitoare de năzbâtii, acelor nimfe denumite contemporan: endorfine! Eram de-a dreptul curios!

A venit felul întâi şi aşezaţi disciplinaţi la mese am urmărit peisajele urbane ale Moscovei. Se pare că fluviul într-o contorsiune erotică a desărvârşit oraşul şi atunci slavul, ortodox în cunoaşterea lui a acceptat duelul. O religie împotriva unei naturi desăvârşite, împotriva unei naturi rigide ce a apărat oraşul cel puţin o mie de ani. Acea natură ţeapănă; mamă a unui ger adevărat, care şi atunci când a lăsat potecă inamicului s-a desăvârşit prin foc.
Balans, balans, balans.

Ne-am îndepărtat tăcut de chei, doar în şoapta chelnerilor se mai auzea ceva.
Au dispărut şi farfurioarele cu micile curiozităţi ce le populau.
Felul doi!
Imediat la depărtarea de mal, soarele izbi cu putere ochii neobişnuiţi cu lumină. Ieşit din penumbra unui pod, vasul acoperit de sticlă se decamuflă lunetiştilor fotonici. Primele victime au fost cei mai în vârstă, scaunele lăsate libere marcau identitatea lor precară în această lume, în care schimbările se petrec atât de repede. O parte dintre ei, nici nu i-am mai văzut la debarcare, au dispărut pe parcurs.

Felul trei plus vodcă!
Imaginea unui pahar cu lichid, transparent şi inodor, nu poate trezi în mintea unui om vreo corepondenţă cu fantasticul. Totuşi atunci când lichidul nu se mişca deloc, oricare ar fi travaliul vasului sau a mâinii, am mărit ochii. Paharul era extrem de rece, şi vodca aproape îngheţată, ca mai apoi la o poruncă divină să devină cleiosă şi s-o ia la vale întocmai ca fluviul leneş care între meandrele săpate între acele coline părea că aşteptă o chemare bogumilică.
Pe tăvi transpirate ne-a fost adusă vodca direct din congelator împreună cu boluri pline de bucăţele de pepene roşu. Cu o scobitoare le vânai rapid, căci ele alunecau unele peste altele într-un roşu aprins. Au venit alte pahare cu vodcă, vodcă verzuie. Peste o clipă a început dezmăţul.

Muzica începuse de mai bine de o oră. Trupuri exultau pe scena din faţa meselor, în spatele lor o orchestră îşi dădea duhul deja şi-au început să pună mp3-uri.
Vodca mă aprinse.
Am reuşit să mă strecor printre chelneri şi invitaţi, ajuns sus pe punte, priveam sub mine, se vedeau dansatorii şi orchestra ce acum moţăia, mai încolo un fel de bancă împinsă în afara prorei, ca un punct de belvedere.
Pe mal se înălţau ziduri roşii, ca nişte piramide!
În spatele meu apăru o pereche, vorbeau repede în engleză şi ea spuse:
"Uite piramidele..." şi încercă să-şi găsească echilibrul. El îi luă sticla din mână şi o aruncă în fluviu; se scufundă imediat, era aproape plină.
"Dragă, ai băut prea mult, alea nu sunt piramidele, ci zidurile chinezeşti...", încercă să râdă, dar se prăbuşi peste ea şi ea se lungi pe puntea transparentă, arătau ca o stea de mare.
În ciuda întâmplării ea dori să se ridice, se sprijini de amicul ei şi-şi dezgoli picioarele şi când să revină la poziţia bipedă se dezechilibră din nou, atunci am prins-o în braţe. Îşi ridică fruntea şi mă privi o clipă. Mirosea frumos.
Am aşezat-o încet pe băncuţă şi ea nu opuse nici un fel de rezistenţă. Prietenul suferea jos. Din cauza băuturii, binenţeles.

Au apărut şi alte cupluri în stări comparabile cu primul.
Apăru şi un stewart şi ne alungă pe toţi jos. Gesticula că putem să alunecăm peste punte, în fluviu.
Mi-am regăsit cu greu locul. În lipsa mea dansatorii au mărit sala de dans şi-au împins mesele unele în altele. Mă mişcam şi eu mai greu.
M-am aşezat şi căutam paharul, farfuria... masa era goală.
Cineva trase masa şi se strecură în faţa mea. Era fata care mirosea frumos.
Se uită curios şi ea pe masă, strigă scurt ceva la un chelner. Acesta veni şi se aplecase spre ea. Vorbi în rusă, destul de inteligibilă pentru acesta, care la rândul său se aplecă spre mine, se ridică şi plecă.
Vorbi din nou în rusă, dar de data asta cu mine. Am spus tot în rusă că nu pricep limba rusă.
Zâmbi. Zâmbi frumos.
Căută cu privirea peste mese şi trase un bărbat de mânecă, îi sugeră ceva şi acesta dispăru.
Mă întrebă în engleză, de unde sunt şi eu i-am spus că suntem vecini, sau am fost.
Ghici repede şi până să-mi spună apăru o poşetă pe masa ei. Căută febril în ea şi eu îmi pregăteam bricheta. Scoase o batistă şi o oglindă şi cu mişcări precise repară conturul buzelor; dacă era ceva de reparat! Apoi la fel de repede ascunse totul în poşetă.
Apăru chelnerul cu tava aburindă, puse repede pe masă patru pahare.
"No melon?" am întrebat.
"Fără, de acum încolo pepenele nu mai este bun, te va îmbăta mai repede!"
Apucă un pahar îngheţat şi fără niciun pic de tremur îl aruncă pe gât.
"De al doilea, o să am mai multă grijă!"
Am încercat şi eu la fel, dar abia m-am abţinut să nu vomit.
Mă privi iar, preţ de o clipă; clipi.
Cred că era mai bătrână ca mine, nu-şi arăta vârsta, dar intuiam experienţa.
"Prima dată la Moscova, rumâne?"
"Da, sper nu ultima!" şi simţeam că mă prăbuşesc în mine. Ce prost puteam fi, chiar acum să mă îmbăt. Şi m-am îmbătat.

photo by

http://www.celendo.ro/images/Rusia/Panoramic_Kremlin_Celendo.jpg