http://www.imdb.com/title/tt0857191/
Am văzut acest film ieri şi dacă cineva a pomenit de Kafka acum câteva zile în comentarii, ei bine; filmul acesta face parte din anvergura filosofiei de viaţă a lui Kafka. Nu ştiu dacă producătorul, scriitorul sau regizorul l-au studiat pe Kafka, nu cred că trebuie mers pe linia asta şi căutate similitudinile, nu facem exegeză şi nici măcar critică. Ceea ce doresc să scriu se referă la operatorie, la cadre ce cuprind omul în toată disperarea sa tăcută, lăuntrică. Da, filmul este o dramă, drama unui bărbat care se pierde în sine şi pe sine, dar el nu îşi dă seama de irosire, are motivele lui, filmul nu le ascunde. Mai departe face călătoria şi aşa cum se-ntâmplă şi cu noi, în călătoriile noastre, în coincidenţele, întâlnirile, ciocnirile cu ceilalţi oameni, se trezesc în noi fragmente de amintiri ca un deja-vu plăcut. Aici totul are loc pe fondul unei coabitări forţate, scriem aşa pentru că aşa devine, nu pentru că aşa ar fi început.
Filmul are simboluri prin care America îşi pierde din strălucirea sa, îşi pierde din atracţie, viaţa acolo nu mai este de vis şi frica şi presimţirea lucrurilor nefaste pun stăpânire pe cei care au vrut să viseze.
Dialoguri scurte, existenţiale, forme de comunicare mută, fără mimică, fără gesturi ample, asta fac actorii în acest film. Trăirile lor trecute, interiorizate în prezent dar cu vizibile urme în urma suferinţei trecute fac obiectul filmului până în final.
Când totul se putea rezolva, când bărbatul se regăseşte, nu numai în muzică, acea muzică veche de mii de ani, ci şi într-o femeie, străină lui din toate punctele de vedere, totul dispare, toţi pleacă. Nu s-a putut, pentru că societatea în felul ei justiţiară nu le-a dat voie.
Un film care m-a lăsat mut, dar măcar am scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc