Indiferent de ceea ce suntem, ne prezentăm. Trasăm contururi inconştiente din dorinţa ca acestea în închiderea lor să cuprindă cât mai mulţi oameni, scriu asta pentru cei care cutreieră virtualul, nu pentru mizantropi. Dar de cele mai multe ori nu suntem pregătiţi pentru asta, inconştient perimetrul rămâne deschis, pe acolo oamenii din mintea noastră evadează; este vina noastră că fac asta şi nu a nepăsării lor. Dacă noi dorim să transmitem ceva, este problema noastră, a lor poate că devine în momentul când ea nu este susţinută de ei înşişi. Ar fi insuficient să credem că stabilim punţi de cunoaştere, pentru asta conturul trebuie să se închidă şi curba nedeschisă să solidifice în ea cunoştinţele comune. Am încercat să fiu eu un exemplu, eu să mă duc mii de kilometrii, ca întorcându-mă să închid, ca să uimesc, să provoc, să opresc scurgerea şi n-am reuşit.
Am privit şi la alţii care în încercărilor lor de-a strânge cititori, au luat la cunoştinţă că oamenii care erau provocaţi deveneau disperaţi în felul lor de-a înţelege. Mai mult, prin asta momentul de uimire provocat, indiferent de cine; de autor, de mine, de alt comentator, era înăbuşit, dorinţa trebuia oprită şi ea se oprea, murea la ideea că prin "puterea spiritului" celorlalţi s-ar fi putut materializa în "tăria gândului" lor, a tuturor.
Imagini de Mec art de Nikos Kessalnis - fantasmagoria identităţii - 1930
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc