Într-o vreme în care faptele nu mai cutezau a se arăta, oamenii purtau măşti. Mască la mască.
Restul a rămas secat şi orice umezeală a dispărut din sufletul oamenilor. Dar ei continuau să se frece, să-şi frece măştile, care de fapt reprezentau orgolii anonime, trufii ascunse. În focul ce izbucnea erau prinşi toţi şi nimeni nu era dator să scape. Feţele angoasate anonime râdeau, făceau vânt cu izbucnirile lor semidocte şi egoiste.
"Ca să reuşeşti, trebuie să te strecori!" spunea bunica.
Fierbinţeala îi cuprindea pe toţi, pe unde, cum, dacă mai merită să salvezi ceva şi toate astea se amestecă în luminosul aer al umanităţii. Uman nu înseamnă anonim, nu înseamnă temător şi purtător de mască. Anonim înseamnă amestecat, pierdut, declasat şi neinspirat, zombii lumii virtuale; n-au scris nimic şi dacă au făcut-o le este frică să o arate, mai mult de atât: bâzîie, dar nu ca o viespe, ci ca o muscă. O muscă care se bagă tot timpul doar pentru a se mâzgăli şi apoi în zborul ei să-i murdărească pe ceilalţi.
Ce mai merită a fi salvat?
Neştiutorii calculează distanţele în euro nu în metrii, prin asta le este interzis orice pelerinaj cultural. Niciodată nesocotind cuvintele, nu vom reuşi să vedem o frază, dar tocmai că virtualul colcăie de aceşti paraziţi frustraţi intelectual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc