“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
vineri, 24 septembrie 2010
coeurmecanique
citat
Aprinde lampa şi uită-te în oglindă
tip lupă, analizează detaliile, ansamblul. Fă o scurtă imersiune - ce nu necesită păstrarea aparenţelor-dincolo de tine. Ce se vede? Suma deciziilor tale.
Şi...? te mulţumeşte ce se reflectă? Acum nu poţi acuza, nu încerca paleta motivelor, e un rol ieftin cel de tributar al scuzelor prăfuite. Nu poţi da mereu vina pe ceva, pe cineva, e inutil, n-are sens- decât giratoriu. Adică, te învârţi in jurul hibei ca un titirez obosit să se lamenteze perpetuu, în loc sa recunoşti: 'e just, eu sunt cel de blamat'. Nu rezolvi nimic claustrându-te de real.
Cum ? repetă, te rog.
"Omul nu greşeşte că-şi face din asta un ţel pe care să-l atingă, chiar călcând peste oameni vii, e ilogic. El cedează. Sunt acele forţe inexplicabile, insesizabile căruia i se supune inconştient. De ce? nu ştiu. Natura umană, posedă şi ea supapele ei, defectele ei. La diversite. La variete. Le faiblesse"
Fumând nonşalant, aidoma femeilor din fotografiile lui Andre de Plessel, răspunse:
"Oh, ca! Je veux donner une idee: Cele menţionate ca fiind punctele sumbre ale naturii, sunt, de fapt, minunatele atuuri ale acesteia. Dar, nu e vorba de natura umană.
E interesul uman, cum ar zice şi Hooverphonic. Natura nu greşeste niciodată în măsura în care ar putea-o face omul. Aşa că, aminteşte-ţi de ce şi uită! Eu mă întorc la vise, la maculatură şi patefon... la mirosul de opium."
"Şi eu?"
">Fay ce que voudras .Sans anchorage.<"
sfârşitul citatului din
http://coeurmecanique.blogspot.com/2008/12/avec-la-figure-coupee-dune-blessure.html
P.S. unul din blogurile pe cale de dispariţie!
Cred că cel mai bun blog ...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
În lumea asta tot ce e bun e pe cale de disparitie...
RăspundețiȘtergereMai mult chiar, există o stare entropică a fiecăruia, să "distrugă", poate fără să vrea, ceea ce a construit, sau să părăsească nemotivat, neîntors. :)
RăspundețiȘtergereDa.. e adevarat.
RăspundețiȘtergereMi s-a intamplat si mie.
Dar mereu m-am intrebat de ce, si niciodata nu mi-am dat un raspuns plauzibil.
Negarea negaţiei,... scriu asta fără glumă şi chiar am să scriu mai târziu despre asta. :)
RăspundețiȘtergereAsa sa faci!
RăspundețiȘtergereE vorba de "improspatare". Asa se intampla cu orice fenomen natural, pornind de la sisteme planetare si pana la simpaticele molecule.
RăspundețiȘtergereOrice sistem se autodistruge spre a se reinventa, cu frecvente diverse.
O miscare-transformare permanenta.
@George
RăspundețiȘtergereMi-ai citit gândurile, sau ai fost mai iute ca mine, ce contează :), dar ai dreptate, cam asta am şi postat acum.