Bărbatul Paris o avea atunci pe nimfa Oinone, fiică a râului Kebrenos şi fiindcă aceasta avea darul divinaţiei (ghicirea viitorului), îl avertizează pe Paris asupra pericolului ce va veni din viitoarea sa călătorie în Grecia. Călătorie care însemna practic şi despărţirea de nimfă. Binenţeles că planul Afroditei cu răpirea Elenei nu dă greş şi nimfa se vede astfel părăsită definitiv. Dar soarta se schimbă, şi rănit pe zidurile Troiei de săgeata otrăvită trasă de Filoctet cu arcul lui Heracles, Paris se întoarce pe malurile râului, la nimfă, în speranţa că va fi oblojit.
Rănită şi ea, dar în amor, rană ce nu s-a vindecat nici măcar la vederea lui Paris, nimfa îl lasă să moară, ea putând să-l vindece. Puţin mai târziu, cuprinsă de-o nelinişte interioară, de melancolie, azi se numeşte depresie; nimfa se sinucide. Având în vedere că trecuseră cel puţin zece ani de la plecarea lui Paris, frumoasa nimfă Oinone, a dat un exemplu neaşteptat, nu numai la reîntâlnirea cu acesta, dar şi mai târziu, prin suicid.
Să mai adăugăm că nimfa avea un fiu deja, ce va ajunge judecător, pe Aiakos. Dar mitul grec îi păstrează totuşi neatinsă fidelitatea pentru că acest fiu avea ca tată pe însuşi marele Zeus. De aici mult mai târziu reglarea conturilor în favoarea fidelităţii, copilul născut nu era bastard sau neavenit, era copil de zei!
surse:
Dicţionar de mitologie generală de Victor Kernbach, pag.516
a se vedea şi
http://www.mlahanas.de/Greeks/Mythology/Oenone.html
imagine by
http://kandacewright.com/wp-content/uploads/2009/02/kisseiai.jpg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc