 |
| Artemis - Vavronas |
|
Toate aceste amintiri ar fi putut trece în catalogul memoriei pierdute dacă nu aș fi citit rândurile pe care Claude Lévi-Strauss, la apusul vieții lui, le-a scris ca un ultimatum celor ce mai vor sau mai doresc să străbată trecutul propriu asemeni unui fulger, însoțit cu tunetele sale, bineînțeles; bum-bum, bum.
≪Un mit al indienilor seneca (una din cele cinci populații ce alcătuiesc Confederația Irocheză) include un episod curios. O tînără a consimțit să se mărite cu un bărbat despre care știe că este fiul unei puternice vrăjitoare și îl urmează pînă în satul acesteia: „Soțul mergea în față și ajunseră într-un loc unde cărarea se despărțea în două poteci ce formau un fel de inel alungit care se închidea ceva mai încolo. Spre marea ei surprindere, femeia văzu cum soțul ei se dedublează și cele două corpuri urmează unul o potecă, iar altul cealaltă potecă. Rămase năucită, neștiind pe ce cale trebuia s-o apuce ea. Din fericire [mitul nu spune ce s-ar fi întîmplat în caz contrar], o alese pe cea din dreapta și văzu curînd că potecile se uneau și că acolo cele două corpuri ale soțului ei se contopiseră din nou. De aici, se spune, vine numele acestui personaj ciudat, care înseamnă ≪ei sînt două căi care merg în paralel≫”.
Un plural gramatical desemnează așadar o ființă singulară.≫*
***
Țin foarte bine minte că mă jucam într-un parc, părinții mei fiind destul de departe ca să mă observe în amănunțime, în toate mișcările mele. Dădeam târcol unei statui, care la rândul ei era înconjurată de apă, bustul cu pricina fiind în mijlocul unei bălți zidite din care porumbeii tot beau apă. Printre castanii seculari ce dădeau în floare, soarele lumina o clădire impetuoasă ce se afla la marginea parcului.
Atras parcă de lumina sângerie a unui apus imens de soare, am observat că cineva îmi făcea semn cu mâna de pe treptele acelei clădiri. Părea un om trecut de o sută de ani, având în vedere barba, jobenul și bastonul pe care le tot mișca deasupra capului. Apropiindu-mă, am observat că în spatele lui o ușă imensă s-a deschis și că întunericul l-a cucerit și toată lumina aceea aurie de data aceasta, nu a reușit să-mi arate ce este după ușă.
Mai aproape venind, ușa s-a mărit atât de mult încât n-am reușit să ajung la clanță.
Atunci am simțit că cineva mă ia pe sus și mă mută din dreptul acelei porți, cum mai târziu am văzut-o. Era tatăl meu.
Nici acum nu știu cât de mult am fost salvat, sau cât de mult am fost uitat.
Peste câțiva ani am revenit în locul acela, care era în parcul central al orașului, și-am privit din nou acea poartă construită atât de robust încât clanța din bronz ar fi trebuit să aibă câteva kilograme. Pentru un copil, ar fi trebuit să atârne cu amândouă brațele de clanță -și să se legene puțin, pentru ca ușa să se deschidă.
Eram în fața Bibliotecii Astra, pe care am atacat-o dus de un instinct al bibliografiei celor ce reușeau să publice cărți de istorie antică. Cărțile, pe care inițial le-am găsit în casă, m-au îndreptat spre acest loc. Și n-ar fi numai asta, sau numai de asta; ci faptul că am găsit o pagină îndoită, în volumul al doilea din Agonie și extaz de Irving Stone. Am recitit de mai multe ori acea pagină și nu scriu care, scriu doar că se referea la marmura trandafirie a unei cariere renumite pentru asta...
Și toate acestea ar fi putut rămâne aici, dacă n-aș fi întâlnit din nou o pagină îndoită. De data aceasta mă refer la o carte împrumutată, de la Marea Bibliotecă Astra. Din pagină îndoită în pagină îndoită, acesta a fost traseul unei cunoașteri copilărești. Când m-a cuprins adolescența, fierbințeala ei, iuțimea, nu mi-a mai fost dat să găsesc pagini îndoite.
Nu văd sensul clar al acestei amintiri decât prin unghiul clar al celor petrecute ieri.
Traficul infernal și strecurarea cu ajutorul bicicletei printre mașini la primele ore ale dimineții pentru a ajunge să achiți taxa de poluare. Mai departe, la Mall, unde se înregistrează și se depun declarațiile privind autoturismele; bilețele de ordine și statul cu privirea la ecrane lcd unde se afișează numerele de ordine. Ar trebui o aplicație Wi-fi pentru atenționare, cu privire la apariția numărului premergător.
Am intrat în librărie, are trepte de lemn, are și scârțâit.
Am deschis cărți, le-am pus cu grijă înapoi.
Înapoi le-am luat pe unele. Înapoi am dat paginile. Să fim sinceri, nu căutam ceva.
Într-una dintre ele am găsit o pagină îndoită.
* Claude Lévi-Strauss, Toți sîntem niște canibali, Polirom, 2014, pag.154-155.
