marți, 10 iunie 2014

„ăăăăă” de Isa, sau cum am citit-o eu


Instinct


-"My ambition is handicapped by laziness" (Charles Bukowsky)

 
http://zachaotickid.blogspot.ro/


http://www.pinterest.com/pin/458663543272774184/


Iau somnifere acum seara,
de_seară mă întorc în mine ca un câine ud, speriat,
nu văd pe nimeni cunoscut.

Am stârpit orice urmă de moralitate
de conștiință,
de căldură.

Fac ochii mari în pragul gândurilor mele,
acolo unde știu că nu m-așteaptă nimeni.

Mi-au spus că am slăbit Oana, 
ești arsă de soare, dar palidă și tot mai obosită
tot mai tristă
tot mai OANA,
au mâncat din tine.

Nu te mai recunosc
nu te mai vad nu te mai OANA,
mergi grăbită.
Pe tocuri vântul se joacă în rochiile tale,
dar pe tine nu te văd deloc, nu te găsesc nu te oana,
femeile te urăsc
bărbații te vor cu părul lung și nurii tari
cu tot, în spaima ta văd o lume întreagă
în palma ta s-a adăpostit
durerea.

Grădina din tine a ars de mult
nu mai aud marea în glasul tău ca într-o scoică aruncata de valuri,
nu mai râd copii în tine,
nu mai ești femeia cu viața de mână și moartea la picior.
OANA, ai cearcăne vinete,
părul în vânt,
clopote de mercur tremură în pieptul tău aspru deschis.

Într-un strigăt adânc fără sânge fără decibeli,
te-au mușcat nopțile până la nucleu;
ai urme de gheare în tine nu știu cine te mai locuiește acum,
cine rezistă singur în sânul tău stâng
unicul sănătos din tine.

Cine pune steaguri albe în vârful pașilor tăi.
Iartă-te tu dacă poți
că ești astăzi cineva pe care nu mai cunoști

sau

pune-ți rujul
ochelarii
fusta scurtă

și

taci.

Sub părul roșu nimeni nu speră la o minte de savant.

5 comentarii:

  1. Ce văd eu în imagine este ipocrizie. De ce gluga de călugăriță?

    Dar introspecția poate coabita cu trăirea plenară a vieții. Și poate fi chiar rezultatul ei.

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am primit reclamații, sau modestia autoarei mă clasează în sfera celor ce se dau în petec.

    Oricum, încă mă simt bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu pot să scriu, nu mă lasă nuştiuce, îmi apare avertismentul de "editări în conflict".

    RăspundețiȘtergere
  4. Se pare că acum am fiost lăsată, aşadar, vroiam să-ţi scriu:
    Păr roşu, trup incandescent, femeie-văpaie, să tot cazi în păcat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am căzut în păcat demult, nu mai țin minte!

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc