Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viitor. Afișați toate postările

marți, 7 februarie 2017

Stagiunea politico-teatrală din Timișioara în toată țara.

Timișoara-6februarie2017 ora20
„Ce vine după?” este o întrebare ce ține de existență, de prezentul unui eveniment și de viitorul acestuia. Orice întâmplare ce apare cap de afiș în conștiința noastră și care ne marchează oprește prezentul prin întrebarea „ce vine după?”

„Ce vine după?” este o întrebare politică, o descărcare de angajament în viitor.
Politic, toate alianțele dintre partide, își stabilesc un țel comun în vederea alegerilor, printr-un program unitar. În acesta se scufundă toate promisiunile, se bălăcăresc toate dorințele subiective ale conducătorilor, ascunse de fapt, după perdeaua unui populism sărac în ideologie.

Odată câștigate alegerile asistăm la „Scene dintr-o căsnicie”, într-o familie perfectă inițial, declarată pe drept moștenitoare a viitorului de 4 ani.

Cum timpul le schimbă pe toate și uneori prea repede, apar „Nopțile Albe”, în care s-au dovedit a fi la lucru (conducătorii partidelor alese), nu acasă, înșelând așteptările celor care doreau normalitatea și parcursul corect politic.

„Nopțile Albe” au scos oamenii în stradă, au inflamat buletinele de știri, au creat confuzie pe rețele și în documente guvernamentale, creând o nouă buclă istorică a unor zile de februarie 2017.

Și totuși întorcându-mă la început: „Ce vine după?” sau ar trebui să pun altă întrebare ?

vineri, 17 octombrie 2014

Triptic solar-acvatic


Mă gândesc să-mi fac rost de-un ochi în frunte, să fiu triunghiular vederii.
Să văd trei valuri din același loc.
Trei timpi.
Trecut-prezent și viitor.
Ochiul din viitor îmi lipsește.
De aceea omul are doar doi ochi.

miercuri, 18 iunie 2014

Cerul de ieri

Cărani, în trecut fostă bază Comtim
Ne rugăm la un cer din viitor. Zeul poate nici măcar nu s-a întors acasă.
Niciodată nu ne-am rugat la un cer de ieri, acesta este impenetrabil și greu de pătruns.
Cerul pe care l-am văzut ieri, nu se mai vede niciodată. Rămân doar niște fragmente, ale unor imagini memorate.

vineri, 24 ianuarie 2014

Semnalul

extras din memoriile lui Alfred Arjénten, discipolul necunoscut al lui Nikola Tesla,
iarna lui 1896, ianuarie,

≪Fiind francez la origine, Nikola mă trimite în Transylvania pentru a găsi un perimetru care să corespundă măsurării unui nou parametru pe care tocmai îl descoperise.
„Înveți repede limba de acolo, căci este înrudită cu latina, ce naiba, suntem același imperiu...!”
Nikola Tesla, un mare admirator al antichității, se referea la Imperiul Habsburgic după cum am aflat mai târziu și nu la Imperiul Roman cum crezusem eu.

Citind cartea lui Jules Verne, Castelul din Carpați, profesorul meu era convins că undeva în munții din mijlocul curburii masivului Carpați se poate detecta cu ușurință câmpul care măsoară timpul.
N-am fost disperat nici când la vamă am pierdut jumătate de zi, sau când drumurile foarte proaste îmi produceau întârzieri zilnice de câteva ore, oricum cuferele cu instrumente ajungeau după mine la câteva săptămâni -fiind transportate separat pe Dunăre, ceea ce mă intriga era apatia și lipsa de mișcare a locuitorilor, aveam impresia că nimic nu le putea distruge modul lor de trai. Spre norocul meu aveam la mine un roman nou apărut în Anglia scris de un anume Bram Stoker, care făcea referire la locurile pe care le vizitam și din care citeam și mă amuzam zilnic.

10 februarie

Am primit instrumentul perfect, el a fost adus în mai multe transporturi pentru a nu fi furat și asamblat de alții, cu toate că nimeni nu știa nimic despre el. Dar cum povestea telefonului este încă vie în mintea mea, mi s-a părut normal ca toată procedura să dureze atâta.
La hotelul din cetatea Alba unde stau, nimic nu lasă bănuieli, suntem niște arheologi veniți să caute comori în cetățile dacice. În acest sens, ne ajută foarte mult recomandarea domnului Hasdeu, prieten foarte bun cu Nikola, cu toate că acesta este din țara vecină.

14 februarie

Împreună cu companionii mei am ajuns în satul care ar desemna geografic un epicentru pentru lansarea semnalelor speciale descoperite de Tesla. Instrumentul perfect reușea să trimită semnale până în America, și asta cu cea mai mare viteză. Numai acordarea lui ne-a luat câteva zile, pentru că vedeți dumneavoastră, sensibilitatea lui ține de locul unde se află, de presiunea atmosferică, umiditate, magnetismul solului și mai ales de ecoul munților din apropiere.

18 februarie

Am trimis un ghid semnal prima dată, pentru a deschide o fereastră în câmpul magnetic de maximă intensitate aflat la cel mai apropiat punct Lagrange. După câteva secunde am primit semnalul înapoi rezonat prin instrumentul perfect aflat la Nikola, în America, mai precis lângă cascada Niagara, unde avea suficientă energie electrică pentru experimentele sale. Am încărcat pilele din nou și-am montat lira de memorie, care a stat toată noaptea deschisă pentru a reține semnalele trimise de peste ocean.
Lira arată asemeni unui picior posterior de cicadă, numai mult mai mare și cu mii și mii de fire de aur și traversau un perimetru asemănător cu cifra opt.

19 februarie

Am primit semnalul, dar nu-l putem descifra, îl reluăm de fiecare dată și nu înțelegem nimic.
Am trimis la oraș pe cineva să-i telegrafieze lui Nikola să ne spună ce se întâmplă.

20 februarie

Tesla ne-a răspuns imediat și ne roagă să-i trimitem lui semnalul captat, montând lira invers la instrumentul perfect. Cunoșteam procedura, numai că așa pierdeam semnalul primit și dacă dincolo nu-l mai primea nu ne mai puteam da seama ce s-a întâmplat de fapt.

21 februarie

Totul a mers perfect ieri, am reprimit un semnal inteligibil, care ne invita la așteptare, asta până dincolo se reușește o altă acordare.

22 februarie

Tesla ne roagă să fim pregătiți pentru că va trimite un semnal de mare intensitate, care va trebui, datorită antenelor montate, să facă înconjurul pământului prin punctele Lagrange. Îmi mai scrie că primul semnal era de fapt venit din viitor și că acum va răspunde.≫

Caietul cu însemnări al lui Alfred Arjénten a fost găsit de patrula imperială trimisă repede din cetate ca urmare a exploziei ce a survenit în după amiaza zilei de 22 februarie 1896. Suflul exploziei a dărâmat câteva case și a avariat biserica. Dintre săteni n-a pățit nimeni nimic, toți fiind la o sărbătoare, în schimb toți însoțitorii lui Alfred Arjénten au fost găsiți fără suflare, în afară de el care a surzit și și-a pierdut mințile.


Nikola Tesla se pare că a repetat experimentul mult mai târziu, cu un echipament mult mai puternic, asistat de Marina Militară Americană.
În caietul de observație ținut la laboratorul Westinghouse de la Niagara, s-a găsit o notiță care povestea de un semnal venit din viitor și care descifrat însemna o poziție geografică. Coada semnalului o forma literele SOS, ceea ce însemna o chemare în ajutor.
Nikola Tesla, a format un semnal asemănător, prin care a transmis că a poziționat cu precizie epicentrul semnalului și că va trimite ajutoare.
Într-una din notele sale târzii, Nikola Tesla avertiza asupra prăbușirii iminente a unui avion în zona în care l-a trimis pe Alfred Arjénten în iarna lui 1896. Iar, ideea de a răspunde acum nu i se mai pare bună, căci sigur s-a intercalat prea devreme peste operațiunile de salvare din viitor.

joi, 21 noiembrie 2013

Reconstrucție -reconstituire

Parthenon, Athina, Grecia, 2012

Nimeni nu mi-a spus vreodată că trecutul nu va fi nu numai dezgropat, dar și reconstruit, reconstituit.
În timpul acestei lucrări, ce necesită ani, uneori chiar zeci de ani, lumea se va perinda și va observa ceea ce trebuie amintit. O puțină parte, datorită fotografiilor, își vor rememora schelele, macaraua, firele de oțel ce participă la o întreagă armătură exterioară, fire ce se rotesc și se translatează în toate direcțiile, fire ce ridică și trag greutăți greu de imaginat, metri cubi de marmură.

Nimeni nu-mi spune că peste un mileniu ceea ce s-a reconstituit va trebui din nou adus în prim plan. Ne vom aminti din nou de macaraua care, rotindu-se, a mutat volumele de marmură datorită firelor împletite din oțel aliat care au fost mijlocul mișcărilor de translație și de rotație. Se vor calcula vectorii, momentele fizice datorită cărora rezistența materialelor puse în manoperă au fost astfel executate. Nu numai că templul va fi reconstituit din nou, la nivel de cristal de calciu, de carbonat, dar și macaraua va fi prezentă, în starea ei nouă.

Nimeni nu-mi spune că peste zece mii de ani va exista acest templu, acest echilibru al materiei brute puse într-o balanță în care geometria, fizica -chiar și chimia, fac greutatea ce contrabalansează perfecțiunea. Cei de atunci vor măsura ceea ce nimeni n-a făcut înaintea lor. Vor valorifica energetic volumele, distanțele întrețesute între coloane, ca și planele geometrice dezvoltate astfel.

Nimeni nu-mi spune că la sfârșit, de fapt, nu ne mai interesează decât trei drepte și un cursor pe fiecare. Este spațiul nostru compus din trei dimensiuni (fizice). O maimuță se va juca cu cele trei mobile. Astfel, fără ca ea să vrea, pentru că jocul adevărat nu presupune scop (nu-mi aparține), se vor naște minunile lumii antice, cele ale evului mediu, ale epocii moderne, ale celei atomice, intră chiar și epoca cuantică și chiar cea a superstring-urilor.

Nimeni nu-mi spune că amintindu-ne de toate acestea am numit maimuța ca fiind Dumnezeu.




vineri, 2 august 2013

Paralelism mistic

În acel anotimp, în care soarele s-a aliniat casei mele, o mie [a se citi un milion] de constructori, o mie de arhitecți, au venit pentru a îmi ridica casa [a se citi palatul].

Atunci am dăruit, am înfăptuit, soarelui [Ea], planul paralel casei mele.
Sunt linii pe care nu le pot depăși decât fiind curbe. Sunt ceea ce se apleacă în bătaia vântului; trestia (Pascal).

Coridorul este în final calea, inițiat de lumină. O flotă a cărei cunoaștere corespunde felului în care ne manifestăm în prezent.

duminică, 22 aprilie 2012

Ploaia pe bicicletă - trecut, prezent, viitor

Norul lovi stâlpii ce petreceau firele de curent de înaltă tensiune cu stropi mari care în lunecarea lor spre pământ aruncau scântei. O ploaie de vară asaltă cartierele mărginașe. Ploaia era așteptată de dimineață, dar până spre după-masă, soarele s-a tot jucat cu norii; acum la apus, noaptea părea că vine mai repede.


Ploaia m-a prins pe bicicletă. Priveam apusul de soare ca pe-o despărțire. Plecasem târziu în căutarea fazanilor ce se împerechează. Pe câmp, sunetele guturale scoase de mascul, îmi alertau vigilența. N-am făcut nici o fotografie, n-am înregistrat nimic, vântul a stricat totul și a adus ploaia.


Orașul, la numai opt kilometri depărtare, nu îmi mai crea impresia de siguranță. Pierdut pe șosea, cu vântul în față, cu ploaia de vară pe mine, obosit de așteptare, toate cauzele îmi păreau pierdute. Unde era eroul neînvins, unde era alergătorul neobosit, unde era marea?


O camionetă mică opri în fața mea și șoferul se dădu repede jos, mă opri, mă întrebă dacă nu doresc să mă ducă în oraș. Ploua deja repede. El a acceptat.


Celălalt vâsli în continuare. După zece minute în fața lui: accident. O camionetă intrase sub un TIR, ce căuta TIR-ul acela duminica pe un drum județean? greu de explicat! Carosabilul plin de praf devenise un patinoar suplu noroios. Mașina alunecase pur și simplu. Un martor povesti de un biciclist pe care camioneta a dorit să-l ferească.

miercuri, 8 iunie 2011

Deasupra



Se cunoaşte sintagma prin care trecutul se îngroapă, sau mai rar utilizată, că trece pe sub noi, în felul acesta  viitorul trecând pe deasupra noastră. Felul în care se filosofează despre trecut este contrazis de realitate: trecutul poate trece şi pe deasupra noastră.


Pe deasupra noastră încep să treacă din ce în ce mai multe, lumea se îngroapă într-o tehnologie greu de asimiliat pentru spiritele sensibile, norocul acestei lumi se cunoaşte prin majoritatea insensibilă; odată la o sută de ani mai apar ceva spirite sensibile, pe rând, nu la grămadă, acestea duc arta şi creaţia înainte, prin asta trecutul este aruncat deasupra noastră.

luni, 7 februarie 2011

Viitor



"De cîţiva ani eram bănuit că am stranii clarviziuni, că deţin taine înalte. Lumea se înşela, iar eu nu ştiu nimic. Este adevărat însă că în decursul nopţilor de la Bethar am văzut trecîndu-mi prin faţa ochilor neliniştitoare fantome. Perspectivele deschise spiritului de pe înălţimea acestor coline golaşe erau mai puţin maiestoase decît cele de pe Ianicul, mai puţin scăldate în aur ca cele de la capul Sunion; ele erau inversul şi nadirul. Îmi spuneam că era zadarnic să doresc Atenei şi Romei eternitatea care nu-i dată nici oamenilor, nici lucrurilor şi pe care cei mai înţelepţi dintre noi o contestă chiar zeilor. Complicatele şi sofisticatele forme ale vieţii, civilizaţiile la largul lor în rafinamentele artelor şi fericirii, libertatea spirituală dornică de cunoaştere şi gîndire depindeau de sorţi nenumăraţi şi rari, de condiţii aproape imposibil de întrunit pe care nu trebuie să ne aşteptăm a le vedea durînd la infinit."

Marquerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, ed. Cartea Românească, 1983, pag. 186 mijloc

Explicaţii personale
     A divaga, a eşua; toate reuşitele divaghează mai devreme sau mai târziu, recordurile devin involuate şi demne de milă. Toate înălţările cad în ruina desconsiderării. Toate marile planuri parcurg încet involuţia odată încheiate, întorcându-se de unde au plecat; de la idee. Pe marile ruine ale umanităţii rămân ideile, tot ceea ce este fizic se deteriorează - marii istorici numesc "urme ale trecutului", umbre ale unor vremuri.

     De fapt, prezentul îneacă cu o mare dorinţă toate ideile în lucruri fizice, palpabile, semne ale puterii evului. Orice construcţie, maşină, tehnologie, ascunde toate orgoliile prezente, dorinţa incomensurabilă a ideii de-a fi realizată, un mare of ! De undeva de sus un viitor priveşte lacom, abia aşteaptă să-i vină rândul, ca să dărâme.

     Totul dintr-o privire!

luni, 6 septembrie 2010

Teama omului



Am zburat deasupra oamenilor şi-am simţit teama ridicându-se din mintea lor.
Frica unui prezent în care ei se zbat. Opuşi unii altora.
Nimic nu-i face să fie mai slabi, mai neputicioşi, mai laşi, decât frica de-a fi ceea ce ei au visat cu mult timp în urmă.
Au uitat până şi asta, ori tocmai de aici ar trebui să înceapă totul; de la primul vis.

duminică, 14 iunie 2009

Dorinţa de a avea viitor

Omul în singurătatea sa privea prin cercul de lumină deschis în stâncă la ieşirea din peşteră. Clipi des. Afară ploua. Sprijini băţul lung - cu o piatră ascuţită prinsă în vârful său- între picioare. Păzea intrarea. Uneori câte-o sălbăticiune speriată ca şi el, de zgomotul norilor, de lumină, de vânt şi apă se aciuia pe aici. Uneori fatală decizie pentru ea sau pentru locuitorii peşterii.
Cu o piatră în mână, cu suliţa îndreptată spre lumină; în una din marile lui clipe de luciditate a inventat viitorul. "Dacă?!"
Viitor mic, opţiuni puţine şi o singură cauză: supravieţuirea. Toate acestea făceau aşteptarea blândă. Orice se-ntâmpla în spatele lui, tot zgomotul făcut de gintă în pregătirea mesei sau a uneltelor nu altera lumina care reflectată de ploaie, îl izbea din când în când în aşteptarea unui zgomot profund pentru el. Învăţase deja asta, mai învăţase că drumul care duce poate să nu fie şi de întoarcere. Că există mai multe drumuri şi pentru asta trebuie să aştepţi.
Viitor scurt, marcat de frică şi de o proastă acuitate logică, de o numerologie de tipul: unul, doi şi restul, ducea la acelaşi inevitabil "Dacă!?"
Dăruia tot timpul acestei întrebări şi în momentul când s-a ivit jivina, dacă se ivea, ştia ce are de făcut. Dar înainte de toate era acest "dacă" ca o premoniţie, ca o alegere, ca un drept. Dreptul de a avea viitor.
În miile de ani ce au trecut de atunci, lucrurile s-au complicat: s-au ivit mai multe opţiuni, mai multe nivele şi a apărut decizia între acestea. Viitorul devenea decizional. Trebuia să-ţi decizi viitorul.
Presocraticii l-au văzut ca o reflectare a prezentului. Anaximandru şi-a făcut un hobby din a face cadrane solare şi a descoperit arătătorul, care prin umbra sa mişcătoare de la un simbol la altul desemna trecere timpului. Anaxagora a despletit temerile asupra văzduhului: "vânturile se nasc când aerul este rărit de căldura soarelui; tunetul este o ciocnire a norilor, iar fulgerul frecarea lor violentă; cutremurul este o pătrundere a aerului în pământ". Dintr-o dată lucrurile nu aveau aceeaşi sursă, intervenea determinismul.
Povestim "dacă" şi pentru asta gândim "când?" Toate apăsările prezentului le-am raportat în viitor - în speranţa că timpul le rezolvă pe toate - fiind convinşi că prima parte a acestui viitor va fi prezentul de mâine.
Încetul cu încetul oamenii s-au trezit că viitorul nu le mai aparţine lor ci ipotecii, tehnologiei de ultimă oră pe care au achiziţionat-o pe datorie sau maşinii luate în leasing. Convinşi de justeţea deciziei lor au ratat cinci, zece sau chiar mai mulţi ani din viaţa lor când puteau în fiecare zi să spună "dacă" în loc de "trebuie". Au ratat drumul prin care viaţa lor să nu mai fie monotonă, bazată pe acel A.M.R. (au mai rămas) numit de bancă "scadenţar". Au mai ratat miracol descoperiri noului de a doua zi, a excursiei şi a sărbători ad-hoc, a filmului de la cinematograf şi concertului dintr-o localitate îndepărtată. Aceste lucruri le mai au tinerii prea tineri din ziua de azi şi asta nu se ştie pentru cât timp. Scriu asta pentru că datoriile acumulate de părinţii lor în speranţa fortuită a unei vieţi mai confortabile le-ar fi transferate lor la naştere şi aceştia dintr-o dată s-ar trezi aduşi într-o lume fără viitor. Toate distopiile "furioşilor" ar fi un pahar de apă călduţă, "răcită la soare", pe lângă cei va aştepta pe aceşti nou-născuţi.
Într-o superbă anvergură filosofică, Roger Caillois lansa în cartea sa: Pilat din Pont, o ipoteză ce dărâma nu numai acest prezent, dar şi "acest" viitor.
Gândind la acestea, în următoarele lui clipe de luciditate, omul culcă suliţa jos şi cu o foarte mare băgare de seamă lipi piatra pe care abia o ţinea în mână, de pământul umed. Felina ce se ivi, prin statura sa introduse întunericul în peşteră şi următoarele clipe au ţinut doar de rapiditatea prin care mirosul de om i-a pătruns prin nările umede. Saltul ce a urmat a ţinut pentru o clipă toate legile naturii în loc. "Efectul fluturelui" s-a manifestat şi de data aceasta. Nemaifiind inventat viitorul aşa de repede, omul s-a obişnuit să trăiască într-un amurg în care drumul progresului s-a înzecit.