Pus în fața unei situații inedite, Primarul formă repede o echipă de salvatori care să-i scoată pe experții judiciari (uitați) aflați în subsolurile ce traversau Piața Mare. După câteva ore de la ultimul contact cu aceștia, s-au văzut pe camerele de observare cum și ei înseși participau la colectarea de documente, ba chiar deveniseră violenți negăsind cutii de inox în care să înghesuie ceea ce găseau.
De la marginea orașul, sosi asemeni unui maratonist, șeful de serviciu de la arhivarea documentelor și dând buzna în Sala de Consiliu a Primăriei strigă că nu s-a găsit nici măcar o cutie pe jumătate goală și că acum le trebuie mult timp să pună documentele la loc deoarece acestea nu mai încap așa cum au fost la început și (din nou) probabil că cei care le-au pus posedau o forță nebănuit de mare.
O statistică încropită la repezeală arăta că zilnic se scot peste cinci tone de documente (cântărite împreună cu cutiile de metal bineînțeles). Dar apăru prima victimă în persoana unui bărbat în vârstă de vreo treizeci de ani, găsit mort de epuizare de cei ce duceau cutiile în subsoluri.
Unul dintre consilierii Primarului, veni cu ideea că de fapt documentele conțin sigur un mesaj și că acesta odată descifrat va opri această infestație informațională. Între timp s-a descoperit un tunel care ducea până în orașul vecin, aflat la peste cincizeci de kilometri, tunel despre care se știa demult dar care nu a fost găsit niciodată. S-a mai găsit un nivel subteran sub cele două existente, totul datorită unei surpări. Acest nivel pare mai vast decât celelalte și este plin cu firide cu polițe de marmură albă pline de documente, unele au chiar și papirusuri legate și înfășurate -pentru acestea din urmă s-au comandat cutii mai lungi chiar.
Cea mai mare nedumerire a Primarului este că nu avea nici un martor credibil, în afară de nebunul ce a ajuns în orașul vecin susținând că a venit prin tunel sau de femeia care a reușit să-i aducă un papirus pe masă, repede datat ca având peste o mie cinci sute de ani. Femeia susținea la rândul ei, că l-a adus de la nivelul trei din subteran.
Între timp s-a mai găsit un canal, ce echilibra debitul râului ce traversa orașul, canal care după părerea multora, ar ajunge până la Dunăre.
Mutarea şi tunelurile, două lumi dinafară şi dinlăuntru, două spaţii umane, recluziune şi exil interior al oraşului de deasupra, cutii şi mânuitori antrenaţi într-o mişcare vie care nu se mai termină până cineva nu-şi dă duhul.
RăspundețiȘtergereScenariu tău cred că nu are fisuri.
Poţi rămâne într-un oraş pierdut? Întrebare.
Concret şi simbol epic; aşadar, cititorii tăi nu pot fi altfel decât satisfăcuţi.
Să știi că mai avem...
RăspundețiȘtergerefără să mai căutăm!
„Orașul damnat” de Arkadi & Boris Strugaţki este un roman minunat, te pierzi într-o civilizație.