Se afișează postările cu eticheta perfecțiune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta perfecțiune. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Prilejul înălțimii

De la coloanele frontale până la calea  ce duce în fața templului sunt aproape zece metri, totuși coloana pare că este zidită (înălțată) aproape de cădere (de bordură).

Nu este o curiozitate să afli ce este dincolo: urmează rampa.
În lipsa treptelor, apare un plan înclinat -fără nici o anvergură în contemporan, oamenii apar astfel invalizi. Ei -oamenii, nu pot urca în templu decât în scaun cu rotile, pentru că rampa are această dedicație -în contemporan precum am scris.

Coloana cea mai înaltă face tot jocul meu de imagine.
Rampa nu o ajută deloc, ba dimpotrivă, o face accesibilă.
Să privim ca la început, de sub zid, de sub poartă. Să purtăm un dialog astfel. Undeva cineva sus, undeva cineva jos; prilejul înălțimii.

Despre prilejul josimii, nu sunt abilitat să scriu. Este incorect. Probabil că și dăunează sănătății.

Anvergura scriiturii lui Zola sau Dickens nu mai există, cei care cred că reușesc asta -fiind epigoni, răstălmăcesc totul, devenind politruci.

Coloana de la Delphi se privește de la urcare, este prilejul prin care vezi rampa care-ți este oricum interzisă. Pătrunderea în templu -chiar și în vechime, nefiind inițiat, spălat, purificat ... era un sacrilegiu.

Astăzi atingem foarte puțin din ceea ce se putea atinge acum două mii de ani.
Astăzi deja știm ceea ce dorim să atingem; de aceea, însăși atingerea devine sacrilegiu.

Suntem spectatorii dorinței, urmare a neatingerii, a cunoașterii, a păstrării imaterialului ca donație materială muzeului.
Iubesc ceea ce cunosc și ceea ce doresc, de aici o mare frică în dorința de a atinge -odată cu asta și macularea. Rămân să scriu că asemeni înălțimii coloanelor unui templu antic, unele dintre ele -coloane, rămân nebăgate în seamă în favoarea celor mai înalte, terminate, perfecte.

Delphi, Templul lui Apollo, dreapta coloana lui Prusias



luni, 4 august 2014

Imaginea perfectă

Timișoara - Sinagoga din Cetate

Geometria imaginii trebuie să respecte proporțiile originalului.
Din această cauză toate liniile drepte ce traversează imaginea, par oblice.
Toate verticalele oscilează.
Detaliile trebuie să fie aprinse, remarcabil de clare.
Cât mai puțin joc de umbre, astfel că imaginea devine arhivabilă, reflectă o stare imediată, istorică.
Lipsa centrării obținându-se cu margini diferite; dispare monotonia privirii.
Imaginea să aibă chip, privire; neutralitatea culorilor.
Imaginea trebuie aleasă.

duminică, 13 iulie 2014

Perfecțiunea naturii

Privilegiul perfecțiunii aparține lui Dumnezeu.
Grecii antici au privit zeii ca fiind niște oameni dotați cu puteri supranaturale, dar tot niște oameni. Creștinismul a trasat o nouă ordine, a new deal; Dumnezeu este perfect.

Ulterior, după secole de întuneric, cei care au sesizat că îngerii o dau pe ocolite, nepăziți fiind, au reiterat ateismul, nu că acesta n-ar fi existat în perioada antică a umanității.
Pentru că primii naturaliști încă stabileau primele reguli ale naturii, au decis clar: Natura este perfectă! O moștenire clasică a mentalității prin care tot ceea ce este cunoscut parțial devine perfect prin necunoașterea totală a restului.

Astăzi am privit o pânză de păianjen, geometric nimic nu pare a fi întruchiparea perfecțiunii. Însă am stabilit un punct de vedere al echilibrului, sigur știe păianjenul ceva... o altă necunoscută proprie.

Ce este perfect?

Nietzsche privind Matterhorn-ul a scris că felul în care vârful muntos alpin se înalță îl face să trăiască senzația că locul întruchipează idealul unei conștiințe umane.

Supra, ultra, para; cuvinte ce ocolesc umanul, dar nu dau perfecțiune.

Se poate ca multe persoane ce dovedesc o mulțime de calități și abilități să ne dea peste cap tot idealismul privind perfecțiunea umană, cea intrisecă. În fapt perfecțiune nu există, universul însuși este în căutarea sa, a perfecțiunii.

marți, 10 iunie 2014

Verdun

http://fluxmachine.tumblr.com/
Despre artă toate bune.
Despre istorie, este că-i lipsește precizia geometrică, arta de-a fi perfectă.
2014, an greu, 100 de la Marele Război.

Vă invit să vedeți ceva minunat la fluxmachine.

marți, 23 octombrie 2012

Forme perfecte

Prima zvâcnitură a acestui Univers a fost descrisă de o traiectorie, curba a dat naștere unei forme. Mult mai târziu oamenii au reușit să dea vaselor, forme perfecte, toate acestea au fost create datorită uzanțelor din acea vreme, din ergonomie cum am spune astăzi, cuvântul grec ne trimite tot la norme și la legi, la fizica ondulatorie aș scrie eu. Dar nu greșesc mult dacă amintesc că amforele aveau forma ascuțită pentru că se păstrau în nisip, locurile joase, subsolurile aveau un strat de nisip în care asemeni unor morcovi din ziua de azi, stăteau amforele, pline cu vin, cu ulei, cu miere, cu apă chiar. Transportul acestora era simplu, pentru stabilitate, fundul triremei avea un strat de nisip, unde amforă lângă amforă se rezolva echilibrul. Vasul cel mare ce plutea (trirema) ascundea vase mai mici ce pluteau la rândul lor, numai mediile erau diferite, afară apă, înăuntru nisip, mai adânc, în amfore, era vin, ulei, miere sau apă chiar.