Se afișează postările cu eticheta autoportret. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autoportret. Afișați toate postările

duminică, 1 iunie 2014

Autoportretul fiului


Îmi este greu să scriu că-l văd real pe cel ce a tras liniile acestui desen, că el ar fi fiul meu, la 11 ani. Că eu îl știu de fapt altfel, că acest autoportret nu este reușit pentru că nu-l reprezintă, pentru că eu știu asta ca tată.

Și dacă nu este așa, dacă mă înșel; eu ca tată. Dacă el este de fapt ceea ce eu nu pot vedea în realitate, iar oglinda care s-a desfășurat reprezintă ceea ce eu nu pot realiza ca imagine; eu-l lui cu adevărat.

Eu-l meu împotriva eu-lui lui. Cum greșesc tații... părinții, reprezentându-și singuri fantoșa copilului, nefiind artiști, nefiind observatori obiectivi, nefiind ceea poate ar trebui să fie; singurii învățători de pe lumea asta.

De aceea eu conjug foarte greu verbul acesta de posesie, de afiliere, de genă. Pentru mine, creația este o nimereală. Restul ce vine după, rezultă din suma coincidențelor prin care cineva poate spune mult mai târziu: eu.

Aici este marea noastră desfășurare de forțe; eu-l.
Astăzi, prin marea favoare prin care mi-a făcut-o fiul meu, mi-am desfășurat eu-l meu de fapt.