Ultimul decor în calea prostiei este transparent, dacă până acum s-au întrebuințat toate materialele ce aveau un efect necruțător asupra acestui asalt al lipsei de inteligență, totuși; în posibilitatea evadării prostiei, a fost creat un mediu lipsit aparent de blocaje, de obstacole, de mentalități și alte conjuncții morale.
Celor care, prin oportunitate și coincidență a împrejurărilor au reușit să atingă nivele nesperate în societate li s-a înmânat o diplomă, o bucată de plastic transparent de format A4 pe care trebuiau să o poarte permanent cu ei, pentru a-și etala inteligența, și care la momentul în care nu aveau nimic de spus, de povestit, de contrazis, de amintit, de descris, trebuiau ca această diplomă să o ridice în fața feței lor, astfel încât, cei care priveau, să vadă ceea ce se poate vedea dincolo de transparență. În prima clipă, datorită acestor evenimente, acest obiect, ridicat la nivelul ochilor era cuprins de mătuire, de ceață. În felul acesta martorii deveneau orbi, prostia se ascundea în spatele ei.
Acest ultim decor a trebuit să fie interzis, fiind catalogat ca fiind elitist.
În final a fost salvat de Artă, un consilier care a propus contrariul, ca obiectul în sine să fie purtat de toți și să devină transparent în momentul comunicării, al transmiterii informației reale, adevărate, lipsite de prejudecată, de mentalitate, de proastă educație etc.
“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
Se afișează postările cu eticheta mentalitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mentalitate. Afișați toate postările
sâmbătă, 21 ianuarie 2017
marți, 2 iunie 2015
http://www.quazoo.com/q/People_executed_by_firing_squad_by_country
despre retardații din Academia Română, exemple:
dar nu că sunt retardați, ci că sunt numiți acolo să fie așa, și victimele le-au pus acolo și chiar nu le-au păsat că vor fi pisați la rândul lor.
De ce?
Pentru că avem o tradiție, o mentalitate să ne-o tragem reciproc, la fel ca alții, normal, dar nu ca toți.

luni, 26 ianuarie 2015
hero at the gates
| Parados de la Epidaur cu Leonidas privind spre sud |
marți, 3 iunie 2014
Mentalitatea românească vs. cealaltă
Despre Simona Halep, două păreri; prima:
≪Fostul mare jucător Ilie Nastase i-a criticat pe românii care o susțin pe Simona Halep, declarând că îi fac mai mult rău decât bine.
Cel poreclit "Nasty" este de părere că mesajele pozitive la adresa Simonei Halep îi sunt dăunătoare jucătoarei de pe locul 4 în clasamentul WTA, deoarece reprezintă un mod de a pune presiune.
"Lumea ca spune ca e favorită, dar am văzut ca mai este și Șarapova... Dacă lumea spune, eu ce sa fac... Voi, din România, puneți prea multa presiune pe ea! Ce sa fac eu? Să-i spun că a câstigat turneul?
Îi faceți un rău Simonei Halep! Un mare rău! Toată lumea o vede deja în finală!
Poate eu și Țiriac suntem mai demodați",
a spus Ilie Nastase la postul Sportro.≫
sursa:http://www.ziare.com/simona-halep/roland-garros/ilie-nastase-s-a-dezlantuit-romanii-ii-fac-un-mare-rau-simonei-halep-1302400
A doua:
≪Fostul mare jucător de tenis Mats Wilander a lăudat-o pe Simona Halep pentru modul în care recepționează presiunea ce apasă pe umerii săi.
"E bine ca Simona vorbește despre presiune pentru ca eu cred ca este una pozitivă. Trebuie să-i spunem „Bravo, Simona!”
Așa ajungi sa joci mai bine, așa scapi de gunoaie, de lucrurile care-ți distrag atenția și te concentrezi pe ce ai de făcut. Am crezut ca va fi un meci mai strâns, dar Stephens m-a dezamăgit, nu a fost prezenta pe teren. Simona face un turneu foarte bun",
a spus Wilander la Eurosport.≫
sursa:http://www.ziare.com/simona-halep/roland-garros/o-legenda-a-tenisului-despre-halep-bravo-simona-asa-scapi-de-gunoaie-1302405

Abonați-vă la:
Postări (Atom)