Mesajul cu sala goală

cu acordul autorului

Web: http://www.pierotonin.com
Blog: http://pierotonin.blogspot.com

Am concis că omului îi trebuie un nou stăpân, o nouă religie, o formă nouă prin care el să se autoeduce, dacă poate, dacă nu, îl vom păsui şi-l vom întinde încet până când va implora mila noastră. Nu ne mai trebuie războaie, pentru a mondializa lumea, ci o bancă puternică.

Statul trebuie să-şi reconsidere forţa în ceea ce noi numim finanţe, finanţ, mai bine zis. Impozitele sunt o prostie, laşă formă de coagulare a unor fonduri volatile de fapt. Luăm de la oameni ca să împărţim la alţi oameni, inegal, aiurea, dubios, corupt, fără nici un final; drumurile se strică încontinuu, spitalele plâng după medicamente, şcolile se folosesc de ziduri pentru scris şi citit şi pot continua la nesfârşit.

Soluţia este în mine, în cartea mea, priviţi afară, la trecători, nici nu aveţi nevoie de lumină pentru a vedea că ei există, merg, trec strada, tulbură peisajul cu umbrele lor, dar cât costă asta?

Vă spun eu, un om când se naşte valorează 1000 de euro, atât şi nimic mai mult, de ce? pentru că dacă el, moare atunci, atât costă toate prerogativele, actele şi în final incinerarea.

Vă mai spun eu cât costă un om când moare la 40 de ani: 10.000 de euro, poate alţii 20.000, dar nu mai mult, cine dă mai mult este fraierit. Costurile astea se referă inclusiv la volumul de carne pe care societatea trebuie să-l ascundă, să-l facă să dispară, pentru că nu mai are nevoie de el şi un cadavru, până la groapă sau până la ardere poluează oricum prea mult. Cu cât mai repede, cu atât mai bine; dispariţia materialului, răsuflarea fondului de pensii, de ceilalţi, de rude, nimănui nu-i pasă; o ploaie de lacrimi, scria cineva într-o cerere de prelungire a termenelor de crediţ, atunci când unul dintre cei doi soţi muriră. I-am răspuns că nici dacă era de aur, ploaia asta, nu semnam prelungirea.

Asigurare de viaţă avea? am întrebat lasciv şi mi s-a răspuns că nu, căci şi aşa rata era mare, de unde şi asigurarea... Afară! am strigat atunci la văduva învoalată în negru. Am mâncat un corn după asta, din sertar, cam uscat, aşa ca la pomană.

Nu vedeţi nimic din cele ce vă spun eu, citiţi cartea, veniţi la mine să văd dau un împrumut şi viaţa vi se va schimba îndată.

Să facem o presupunere, veniţi la mine şi eu vă dau o sumă de bani şi orice faceţi voi eu vă plătesc impozitele, vă plătesc toate dările ce ţin de persoana voastră, de familie dacă vreţi, de gintă pot chiar!

Prin asta sunteţi liberi, toată birocraţia dispare, nimic nu vă mai urmăreşte; vreţi o maşină? Veniţi la mine, facem tot...dar, pe tot ceea ce eu vă dau trebuie să răspundeţi în vecii vecilor, şi în iad eu vă caut.