Datoria engleză face cît un Potosi
Anul 1825 / POTOSI
Coloniile spaniole care se trezesc la viaţa independentă umblă cocîrjate. Din prima zi trag după ele un pietroi legat de gît, un pietroi care creşte şi le istoveşte de puteri; datoria engleză, născută din ajutorul britanic în arme şi soldaţi, se măreşte prin grija cămătarilor şi a negustorilor. Ofertanţii de împrumuturi şi intermediarii lor, foarte pricepuţi în arta alchimiei, prefac în aur orice pietricică; iar negustorii britanici găsesc în ţinuturile acestea pieţele lor cele mai lucrative. Noile ţări, temîndu-se de recucerirea spaniolă, au nevoie de recunoaşterea oficială a Angliei. Dar Anglia nu recunoaşte pe nimeni dacă nu a semnat în prealabil un Tratat de Prietenie şi Comerţ, care asigură libertatea mărfurilor ei industriale de a invada pieţele.
Mai mult decît pe spanioli urăsc datoriile, îi scrie Bolivar generalului columbian Santander şi îi povesteşte că, pentru a le plăti, le-a vîndut englezilor minele din Potosi cu două milioane şi jumătate de pessos. În plus, scrie Bolivar, am indicat guvernului din Peru să vîndă Angliei toate minele sale, toate pămînturile şi proprietăţile sale şi cu toate celelalte expediente ale guvernului, în contul datoriei naţionale, care nu coboară sub douăzeci de milioane.
Bogatul Deal din Potosi, ruinat, aparţine acum unei întreprinderi din Londra, fantomatica Potosi la Paz and Peruvian Mining Association. Cum se întîmplă cu toate delirele în plină febră a speculaţiei, numele e mai lung decît capitalul: întreprinderea anunţă un milion de lire, dar nu dispune decît de cincizeci de mii.
Eduardo Galeano, Memoria Focului, ed. Politică, 1988, pag. 336 mijloc
imaginea de la
http://entrevidiya.blogspot.com/2008/02/vale-un-potos.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc