"Oamenii care uită ne pot răni, ingratitudinea lor ne poate roade sufletul, dar glasul acesta, curgând nesecat, an după an, târăşte cu el tot ce-i iese în cale; această făgăduinţă; acest camion; această viaţă; această procesiune; se înfăşoară în jurul lor şi le duce cu el, aşa cum în dura alunecare a unui gheţar gheaţa cuprinde şi o schijă de os, o petală albastră, nişte stejari şi le rostogoleşte mai departe.
Dar era mai târziu decât îşi închipuise. [...]"
Să scrii cu mesaj, să scrii astfel ca cei mai tineri ca tine să ştie cum să te citească, să nu te uite; nu ca nume, ca persoană, asta acum chiar nu are nici o importanţă. Să nu te uite ca glas. Să asculte din când în când, sonorul amintirii rândului citit.
Nu merg drept şi zâmbesc strâmb.
Virginia Woolf, Doamna Dalloway, Rao 2008, pag.133 jos
Imi place cel mai mult din ce ai scris pana acum. De cand te citesc eu.
RăspundețiȘtergereTitlul e poezie
RăspundețiȘtergereAm eu aşa zbaterea mea că nu mă înţelege nimeni; că ar trebui să transmitem pe bloguri informaţii care nu se predau în şcoli, să-i trezim puţin pe cititori, inclusiv pe profesori...
RăspundețiȘtergereStiu. Eu te citesc.
RăspundețiȘtergereSă poţi dărui o cutie goală, dar eticheta să fie totul, de acolo primitorul să ia urma, mult mai târziu îşi va umple singur cutia ...
RăspundețiȘtergereMulţumesc. Am şi eu depresiile mele :)
Hai ca mai e putin si vine Craciunul. Noi sa fim sanatosi.
RăspundețiȘtergere