Fata de aurar de la Roşia Montană

Locurile frumoase au în ele fiinţe frumoase. Extincţia frumosului înseamnă dispariţia locului.

Este greu ca din balcon, fluierând, să vezi grimasa actorului în urma atacului de cord chiar în timpul piesei.
Este greu să traduci frumosul de la Roşia Montană şi să fii modern în acelaşi timp, poţi suferi din cauza asta.
Aurul de acolo, din adânc, fiind frumos, dorit, iubit până la moarte a făcut ca aceste locuri să sufere. Moţii, cum se numesc ei; oamenii care locuiesc acolo, au avut parte de multe suferinţe, de toate felurile, dar peste toate acestea, locul a făcut ca frumosul să se perpetueze şi se va perpetua atâta timp că locul va exista.
Oamenii vor suferi în continuare, mai mult sau mai puţin decât în trecut, viitorul va da dreptate de fapt tuturora; vor veni vremuri bune, urmate de cele proaste şi tot aşa, fiecare îşi va alege o bucată de timp dragă lui.
Acum, se întâmplă ceva mai grav decât trecerea unui popor migrator mai puternic ca tine, decât o cucerire romană, gândită ca civilizatoare, acum dispare locul. Dispare frumosul.

Voi scrie odată o poveste despre o fată de aurar, atât de frumoasă încât aurul se retrăgea din calea ei şi dacă atingea aur, acesta se transforma în piatră seacă.

Fotografia din imagine este din Muzeul Mineritului Aurifer Roşia Montană, mulţumesc domnului Dorin Rus pe acestă cale, ghidul care vă povesteşte acolo tot ceea ce doriţi să ştiţi despre aur şi frumuseţe.

Citiţi şi cartea lui Alexandru Vakulovski şi nu vă opriţi din citit pentru a vă mira, încercaţi să citiţi tot, apoi mergeţi la Roşia Montană şi vizitaţi împrejurimile.

Fiecare în felul său participă, zboară...