Arcul lui Ulise

...Şi urmărea cu ochii pe Ulise.

În vremea asta el umbla cu arcul,

Îl pipăia şi-l învârtea tot felul

Ca nu cumva în lipsa-i îndelungată

Să-i fi fost coarnele de carii mâncate.

Iar peţitorii se mirau, şi unul

Zicea privind la altul mai de-aproape;

"O fi meşter, priceput la arcuri..."

Peţitorii încă nu ştiau că omul din faţa lor, milogul, cerşetorul, este chiar Ulise.

Neputinţa masculină rezidă în întinderea arcului, cât de mult mai reuşeşte bărbatul să întindă arcul ?! Vine vremea când chiar întinsă coarda, săgeata nu mai nimereşte ţinta. Exemplul lui Homer în încercarea lui Ulise este moştenirea vânătorii, a tinereţii, a castităţii chiar: vânătoarea condusă de casta Artemis. O diferenţă se impune; în vremurile de astăzi, încercările la care este supus bărbatul ţin mai mult de ordin psihic, a te bătea pentru o femeie încearcă dezgustul majorităţii, violenţa fizică devine retrogradă, mai bine ieşi la manifestări proletcultiste şi ţipi până ţi se contractă vezica.

"Fight Club" ca film, ca şi roman; ca ultimatum dat bărbatului, figurează în preferinţa mea de-a demonstra decadenţa masculină. Mesajul terorist nu-l discut aici, nu-l politizez, uzanţele politicii n-au ce căuta între bărbat şi femeie, deşi este la modă: să şi-o tragă şi politic, nu numai fizic sau psihic.

Ulise nu doreşte să devină tânăr, doreşte să întindă arcul, reflexie peste secole în marii eroi ai omenirii.

Iar văicăreala mea este că vine iarna şi totul devine rece şi casant, imobil şi mat, întinzând şi peste mine teama că nu voi mai putea odată întinde arcul.

____________________________________________________

Homer, Odiseea, ed. Univers, 1979, pag. 478, Cântul XXI, 510-517