De departe

http://www.aboutromania.com/brancastle1.html

Să ai un castel. Să posezi un domeniu. Să priveşti de sus întinderea pământului tău. Să spui: "Nu văd unde se termină, trebuie să mă uit pe hartă?", iată noua felaţie nobilă a unui spirit renăscut sau reîncarnat (ce mai contează) asupra unui capitalism pueril pierdut în consum.


Să fii feudal, să nu cumperi nici o maşină, automobil, cu nume terminate cu litere exotice, urmate de cifre impare, vopsite strident. Să ai cal, să ai şi câine, să ai şi servitor şi nevastă şi amantă, iată adevărata viaţa, nicidecum tabela electronică purtată oriunde împreună cu celularul.


Să cauţi în păduri, să tai copacii care-ţi trebuie, să vânezi doar ceea ce-ţi face foame şi dacă rămâne să dai câinelul tău. Să respiri aerul şi să bei apa muntelui pe care castelul tău stă. Să stai şi tu privind păsările în zborul lor cuceritor, să cazi pe gânduri asemeni lor privind prada şi să te ridici apoi; privind norii.


Dar toate acestea se pot încheia repede, nimic mai mult decât dorinţa de-a fi burghez şi de-a răspunde la telefon, de-a comanda o pizza prin SMS şi o sticlă de Cola să vină cadou.


Dar nu îţi trebuie un castel pentru aceste prime dorinţe de-a străbate codrii, nu îţi trebuie multe, nici măcar bani, încă pădurile se pot vizita gratis şi munţii nu au vârfurile înconjurate de bariere. Încă vreau să fiu om şi nu maşină, nu automat, nu fise, nu joc de comandă, nu politic, nu economic.