Cetăţeanul Kane

http://www.filmplus.org/film/part4.html

pentru Ana Ayana

http://numaifilme.wordpress.com/

Viaţa are o mulţime de evenimente neîntrerupte, unele durează extrem de puţin, altele îşi petrec durata uneori peste o zi şi o noapte, dar fiecare aduce în memoria omului un bagaj pe care îl ia fără să vrea: amintirea.


Cetăţeanul Kane este un film în care doar amintirea unui lucru poate induce cea mai mare traumă psihică; regretul unui lucru lăsat neterminat, nedus până la capăt, pierdut de fapt.


Filmul care a apărut în anul în care America intra în al II - lea Război Mondial anunţa parcă o mare dramă. Mulţimea bărbaţilor plecaţi să caute gloria şi, întorcându-se înapoi să fie ceea ce au visat tot timpul, răsfăţaţi ai societăţii, ai femeilor, ai banilor. Kane este un ambiţios, nu se înşeală deloc asupra opţiunilor sale viitoare. Într-un fel favorizat de soartă, din cauza unor acţiuni care au crescut fabulos peste noapte, acţiuni ce le deţine datorită unei moşteniri; în alt fel, smuls din casa în care creştea -căminul pauper al părinţilor, loc în care sărăcia  se plimba în voie, pierde de fapt contactul cu copilul din el. Kane se maturizează peste noapte, sare cu paşi repezi peste toată perioada juvenilă şi în contactul cu metropola, cu New York-ul anilor '40 vrea să schimbe lumea; vis al oricărui erou care ajuns în plinătatea forţei fizice şi mentale doreşte să facă o demonstraţie lumii. Kane o face achiziţionând un ziar, face din acesta trompeta tuturor celor prigoniţi de soartă, devine mai apoi politic, trasează un decalog al jurnalismului, doreşte puterea prin asta, nu ezită să ameninţe, el însuşi devine ameninţat. Are parte de mariaje falimentare în timp ce afacerile îi merg nesăbuit de bine. Vizitează Europa şi constată că s-a născut greşit, de fapt şi Europa trebuie cucerită. Întemeiază o reşedinţă, în fapt un mic orăşel, Xanadu, în care se răsfaţă cu elefanţi şi statui aduse din Italia, zelul său ameţeşte lumea, prietenii nu-l mai înţeleg, sigur că nici el nu se mai înţelege, dar asta nu contează atunci când drumul pe care-l parcurgi devine pasiune şi orgoliu, dorinţă şi putere.


Kane, iubeşte femeia, ea se mai schimbă în mintea lui, dar finalul este că vrea să o creeze, asemeni lui Pygmalion. Găseşte fără să vrea idealul său feminin, angajează experţi pentru ca odată cu ei să demonstreze nu atât geniul feminin, aici are o traumă, dar mai ales geniul său, crede că nu există problemă pe care el să nu o rezolve, aici, în privinţa umanului, dă greş.


Totul culminează cu un chef în care sunt invitaţi toţi prietenii lui, este pe fruntea valului, uimeşte cu un cabaret face-to-face, lucru notat cu X pentru acele vremuri -spectatorii devin oripilaţi, aşa este: Cetăţeanul Kane trebuie acum urât, se doreşte asta şi chiar prietenul cel mai bun abandonează lupta alături de eroul său.


Cetăţenul Kane este prometeic, dar faţă de predecesorul său titanic, el muşcă lanţul ce-l ţine captiv pe vârf de Caucaz, prinde vulturul zeiesc şi-i mâncă ficaţii, întoarce totul în favoarea sa, latră la zei şi aceştia pentru o clipă devin hipnotizaţi. Kane are putere, i s-a furat de fapt copilăria, i s-a furat dragostea maternă, i s-a furat dorinţa de-a fura, tot timpul a deschis portofelul şi-a cumpărat, n-a fost nevoie să fure. A ţipat la lume şi lumea s-a dat pe gratis. Dar vremurile se schimbă, noul titan îmbătrâneşte, sigur că nu l-a eliberat nimeni, el nu are nevoie de prieteni sau de alţi eroi în jurul său, este stejarul în umbra căruia numai ghindele proprii au voie să supravieţuiască.


Întorcându-mă pe la jumătatea filmului, în eroarea de-a mă repeta, văd şi un alt erou în acest cetăţean Kane, un Ulise modern, dar nu modest precum l-a lansat Joyce pe Ulysses, ci precum l-ar fi văzut Homer. Acest Ulise nu mai are răbdare să o vadă pe Penelopa după ce i-a omorât pe peţitori, chiar este mândru că soaţa lui i-a atras pe aceştia în această capcană morală, moral de mortală; trage un chef, cheamă curtezanele, îi este sete şi bea ce a mai rămas de la cei de dinaintea lui -de la cei doişpe' peţitori, pleacă în Epir într-un nou război.


În încheiere evidenţiez pe Kane care-şi recuperează tot, face o piruetă a memoriei, a amintirii şi îşi rezervă prin asta un loc în purgatoriu, Dante este fericit, a primit un erou asemeni lui, chiar mai mare. Mai mare nu din cauza vreunei Beatrice, ci din cauza unui cuvânt: Rosebud !


Filmul, alături de erou, merită una dintre cele mai mari note date în istoria cinematografiei; vedeţi acest film, întrebaţi-mă dacă nu aţi înţeles ceva, nu ezitaţi să beţi ceva tare în timpul vizionări lui...




P.S. Din dorinţa de-a vă face curioşi nu am dat amănunte, nume sau acţiuni clare, felul meu de-a scrie trebuie intepretat personal nu ca o cronică sau critică cinematografică. Mulţumesc.

http://www.imdb.com/title/tt0033467/