Ieri a plouat, azi plouă, mâine va ploua...

     Oamenii dintr-un sat vechi s-au legat de mâini în speranţa venirii ploii. Era un sat aruncat pe coasta unui deal cu cimitirul în vârful lui.
     Primii oameni care au poposit acolo au murit, mai apoi copii lor, care după ce i-au înmormântat, au început să-şi construiască case; case mici cât să încapă în umbra unor salcâmi. Salcâmi cu tulpini diagonale, ce prin umbra lor speria orice animal sălbatic. Casele s-au înmulţit la vale; aşa cimitirul a ajuns în vârful dealului.


     Nu mai ploua de câteva saptămâni şi acel profet, cantor şi preot metodist i-a legat pe cei câţiva zeci de locuitori de mâini cu batiste curate; mana stângă a unei femei, cu dreapta unui barbat, cu stânga unui copil, cu dreapta unui bătrân. Au înconjurat scunda capelă ca într-un ritual pagân, au îngenuncheat şi s-au rugat. Şi s-au rugat până când o copilă a strigat:
     - Uite urcă cineva de jos!
*****
     Departe de acele locuri, dintr-un oraş cosmopolit, cineva cu toată familia, au urcat dis-de dimineaţă în maşină şi-au cautat acel motel renumit unde, se mănâncă bine cu bani puţini şi mai ales acea plăcintă gratuită din partea casei. Familie de oameni modeşti, sătui de impozite şi copii, au ales acel sfârşit de săptămână pentru a pleca din metropolă. Au mers, s-a terminat autostrada şi iar au mers, s-a terminat şi drumul comitatului şi iar au mers, au alimentat la o intersecţie prăfuită unde ceasurile pompelor de combustibil nu se mai vedeau şi iar au mers: adică s-au rătăcit!


     Au oprit maşina la marginea unui deal în speranţa de-a întreba pe cineva ceva. Brusc, un drum de ţară urca dealul ca o coloana vertebrala, cu pietre albe  aranjate în stânga şi în dreapta. Era tare cald! Sus aproape de coama dealuluui se vedeau ceva case. Fetiţa de trei ani nu mai aşteptă nici un semnal, smulse umbrela din portbagaj şi alergă spre nişte salcâmi aplecaţi, aplecati de caldura şi de ani! Umbrela atipică, primita din Asia, îi ţinea umbră. Încetul cu incetul, fetiţa ajunse aproape de vârf, cu o coadă de doi parinti si doi fraţi în urma urmei ei. Când ajunse în umbra primei case, au început sa bată clopotele! Bang... bang,  ca o chemare... Atunci acea fetiţă a satului îi văzu pe adulţii ce urcau obosiţi pe drumul alb.


     În zece minute până ajunseră şi părinţii în dreptul capelei norii astupau soarele, l-au prins într-o inghesuiala teribilă; fulgere de lumină străbăteau văzduhul, ai fi zi ca soarele fulgera norii! În puţin timp a început să plouă.


     În capelă, într-un loc ascuns este un loc unde arde tot timpul o candelă, deasupra ei oamenii au pus fotografia fetiţei ce le-a adus ploaia!