Imaginea falsificată, dar frumoasă a unui trecut uitat repetat

Stoa ?

≪La întrebarea „Ce este filosofia antică?”, tradiția universitară răspunde printr-o istorie a doctrinelor și a sistemelor, răspuns determinat, de la începuturi, de voința creștinismului de a-și însuși înțelepciunea ca asceză.

La aceeași întrebare, Pierre Hadot aduce un răspuns cu totul nou: de la Socrate și Platon, poate chiar de la presocratici, pînă la începuturile creștinismului, filosofia decurge întotdeauna dintr-o opțiune inițială pentru un mod de viață, o viziune globală a universului, o decizie fermă de a trăi lumea cu ceilalți, în colectivitate sau în școală.

Din conversiunea individului rezultă discursul filosofic care va mărturisi alegerea de existență ca reprezentare a lumii.

Filosofia antică nu este, așadar un sistem, ci un exercițiu pregătitor la înțelepciune, un exercițiu spiritual.≫ 

Cristian Bădiliță, cuvânt înainte la „Ce este filosofia antică?” de Pierre Hadot

coperta din spate

Ar fi trebuit să ignor din titlu cuvântul repetat. Acest cuvânt pietrifică fraza, fără el fraza ar fi fost de-a dreptul romantică. Repetat amplifică. Ceea ce este real și ceea ce este privit prin repetare este repede învățat. Repetat repede duce la monotonie la un brânci pe scară-n jos, atunci treptele nu se mai repetă, se sar.

Anticii greci, pentru a nu lăsa monotonia să li se urce la cap, au inventat plimbarea, astăzi unii profită de ea ca să înnebunească -de atâta plimbare. Felul peripatetic de a vorbi și de a nuanța o idee ține de pasul, ritmul și pauza pe care vorbitorul în dialogul său cu însoțitorul îl are. În acest fel o construcție trebuia să definească această filosofie. De aceea stoa, este locul pe unde se umblă, loc acoperit, ferit de vânt și ploaie, dar în același timp liber printre coloanele sale pentru vânt și ploaie.

În stoa nu se discuta numai filosofie. În stoa neguțătorii propuneau afaceri, meșteșugarii prin reprezentanții lor găseau noi piețe, agricultorii învățau și schimbau unii cu alții experiență, copiii se pierdeau repede printre trecători. Dintre cele mai celebre; pomenim Stoa lui Attalos și Stoa lui Eumenes, prima reconstituită și restaurată complet pe banii lui Rockefeller jr.

Cele scrise mai sus țin de idealul unei lumi, necunoscute astăzi decât prin obiecte și prin semnele de pe obiecte -scrisul. Această lume era o lume repetitivă; pasul, ritmul și pauza erau date de oameni. Coloanele, martore ale acestui traseu, ale acestei plimbări, decupau imagini exterioare prin care antichitatea, vântul și ploaia, stabileau realitatea unei lumi. Dacă vă plimbați prin dreptul unor stâlpi verticali, destul de apropiați, veți observa că stâlpii n-au nici o legătură cu privitul în exteriorul lor, în schimb privind numai stâlpii, riscați să vă pierdeți direcția. Astfel că aceste coloane nu întrerupeau legătura cu spațiul exterior - nici filosofia peripatetică nu se adresa unui club exclusivist, cum a fost cea pitagoreică. Acest open space, cum definesc astăzi arhitecții acele goluri în marile clădiri, era destul de restrâns, un pic peste o sută de metri lungime. Și plimbăreții se întorceau și-și continuau dialogul, ideile, părerile, fără să observe că lumea de dinafară era văzută invers.

Totul se repetă în lumea antică grecească; în primul rând coloanele, apoi țiglele, restul nu mai contează. Lumea ce a venit după a schimbat acest gol, al coloanelor și nu s-a atins de țigle. Între coloane au apărut ziduri, s-au construit ziduri și aparent, în exterior s-au pus coloane -fără nici un rost, stâlpii de susținere erau îngropați în ziduri deja. Mai târziu au dispărut coloanele. A dispărut repetiția și comunicarea cu exteriorul. A venit creștinismul. Lumânarea.

Un asemenea ideal sigur că nu ține astăzi. Dacă am decupa din toată această poveste numai figura care se repetă, ne-am da seama că lumea era sigur altfel mai interesantă decât cea prezentă, în felul ei spiritual.

Fereastră de la Castelul Bran, curtea interioară

Stoa mea nu există, ea a fost compusă din ferestra de marmură ce se află în curtea interioară a Castelului Bran, unde în lipsa turiștilor și a ghizilor, sigur vă puteți rătăci, dacă veți reuși asta, înseamnă că repetați ceva, castelul devine cunoscut, înțelegeți mai bine lumea în care ne aflăm.

Recomand și:
http://scorchfield.blogspot.ro/2012/11/templul-de-elie-faure-1909.html

Pentru a deschide ușa

Castelul Bran - prima ușă - poarta

Încă o dată la castelul Bran, o conjunctură. Drum prin Zărnești privind Piatra Craiului. Înghesuială mare la casa de bilete. Adulții 25 de lei. Nu-i mult. Zi senină după ploi repezi cu o seară înainte. Turiști din toată lumea. Primul urcuș pe piatră bătută, apoi la stânga printre o stâncă și-o cruce mare de piatră dăm de primele trepte. Sus în fața treptelor, poarta. Poarta dată pe spate cu o ouvrière în partea superioară. Nu vă lăsați păcăliți de crucea ca model, așa am vrut eu. Ca privire avem de-a face cu Medusa, de ce n-ar fi așa când în fața porții suntem împietriți o clipă. Înainte de a intra un gând te face să mai aștepți. Atunci nu mai intri în Castel, te întorci și asemeni lui Kafka rescrii toată istoria și Castelul apare altfel. Totul de la intrare, fără a vedea înăuntru nimic. Ajunge doar să fie clanța neapăsată.

Ușă de interior din Castel

De departe

http://www.aboutromania.com/brancastle1.html

Să ai un castel. Să posezi un domeniu. Să priveşti de sus întinderea pământului tău. Să spui: "Nu văd unde se termină, trebuie să mă uit pe hartă?", iată noua felaţie nobilă a unui spirit renăscut sau reîncarnat (ce mai contează) asupra unui capitalism pueril pierdut în consum.


Să fii feudal, să nu cumperi nici o maşină, automobil, cu nume terminate cu litere exotice, urmate de cifre impare, vopsite strident. Să ai cal, să ai şi câine, să ai şi servitor şi nevastă şi amantă, iată adevărata viaţa, nicidecum tabela electronică purtată oriunde împreună cu celularul.


Să cauţi în păduri, să tai copacii care-ţi trebuie, să vânezi doar ceea ce-ţi face foame şi dacă rămâne să dai câinelul tău. Să respiri aerul şi să bei apa muntelui pe care castelul tău stă. Să stai şi tu privind păsările în zborul lor cuceritor, să cazi pe gânduri asemeni lor privind prada şi să te ridici apoi; privind norii.


Dar toate acestea se pot încheia repede, nimic mai mult decât dorinţa de-a fi burghez şi de-a răspunde la telefon, de-a comanda o pizza prin SMS şi o sticlă de Cola să vină cadou.


Dar nu îţi trebuie un castel pentru aceste prime dorinţe de-a străbate codrii, nu îţi trebuie multe, nici măcar bani, încă pădurile se pot vizita gratis şi munţii nu au vârfurile înconjurate de bariere. Încă vreau să fiu om şi nu maşină, nu automat, nu fise, nu joc de comandă, nu politic, nu economic.