"Cea mai frumoasă fată este la depozitul de cărămizi!" aşa şi-a încheiat Poetul eseul ce privea frumuseţea. Totul s-a petrecul în plenul şedinţei PEN-ului, lumea s-a ridicat şi a aplaudat frenetic, cei care stăteau jos priveau nedumeriţi la ceilalţi. Ce se întâmplase?!
După toate premiile mai puţin Nobelul, Poetul s-a hotărât să nu mai scrie nimic - o sinucidere intelectuală, în schimb va citi eseul la care lucra de mulţi ani, chiar dinainte de-a scrie poezie. Eseul numit "Risipirea frumuseţii" a fost citit de către marea majoritate a participanţilor înainte de şedinţă, dar fiind ştiut obiceiul Poetului de-a schimba în ultimul moment fraze întregi, mai ales strofe întregi în momentul când le recita - creând tot felul de surprize editorilor, de obicei neplăcute; acum a făcut la fel. Tot eseul a fost făcut harcea-parcea, trezind animozităţi în rândul celor care l-au luat tot timpul ca fiind "cel mai mare poet al tuturor timpurilor".
Poetul a respectat cele scrise o singură pagină, începutul, explicarea personală a metafizicii aristoteliene despre frumos. Apoi stabili că tratăm frumuseţea ca un fapt îndeplinit, ca o decizie şi că nu ne sculăm dimineaţa niciodată cu gândul că frumuseţea trebuie căutată, căutată în fiecare zi. Dacă se întâmplă asta, în maximul coincidenţelor să dăm de ea - de frumuseţe, numai atunci avem voie să scriem, să compune, să creăm, în rest să ne limităm numai la căutare.
"Frumuseţea este acea imagine care prin mişcarea ei, deschide unităţi cu inerţie mare de memorie, folosite ulterior ca nişte ecluze prin care un prezent de timp se revarsă asupra întregii minţi." strigă entuziasmat de la tribună Poetul.
"Frumuseţea nu este alb sau bine, negru sau rău, lung sau scurt, transparent sau opac, culori plăcute, versuri tactile; frumuseţea este o imagine proprie conştientului fiecăruia şi se ia ca gripa prin arătare, odată arătată, ceilalţi de lângă tine, în majoritatea lor îţi vor da dreptate..."
"Trebuie să facem dovada frumosul şi a frumuseţii în fiecare zi!" continuă Poetul.
În toate aceste enumerări, în toate aceste fraze scrise în spiritul strict personal, s-a repetat cadenţat frumosul sau frumuseţea, iar în încheiere, trecând peste toate întrebările care veneau din partea reporterilor, Poetul a repetat a doua oară că:
"Cea mai frumoasă fată este la depozitul de cărămizi!"
Ori tocmai de aici plecau toate întrebările, tocmai din această afirmaţie, ori dânsul a refuzat să răspundă promiţând că în viitor va scrie despre asta.
Cine este Poetul care a reuşit sa uimeasca PEN-ul m-ar interesa mai mult decat "...depozitul de caramizi", nu de alta dar pana astazi singurul kare a reuşit sa uimeasca PEN-ul a fost Sartre cand le-a dat cu Nobelul ın cap fasciştilor suedezi ın 64'..:))
RăspundețiȘtergereSartre a fost singurul care a refuzat premiul Nobel, este adevărat, dar motivele au fost diferite şi nu unul singur. Politicul a avut rolul său, dar toată lumea ştia că Sartre nu lua premii şi nu-i plăcea nici măcar să fie propus pentru asta.
RăspundețiȘtergereCând a auzit că a fost propus pentru Nobel a trimis o scrisoare ministrului culturii de atunci, nimeni altul decât Andre Malraux, în care explica că nu doreşte să fie propus; scrisoarea a ajuns prea târziu.
Ideea că suedezii sunt fascişti este exagerată, visele lor de cucerire s-au domolit demult, singura Ikea care mai poate face ceva, în rest nici Volvo nu mai este cea fost.
Absenţa ideii de frumos, indiferent la ce nivel o caracterizam (politic, ştiinţific, artistic...) duce la involuţie culturală, ţi-am văzut desenele şi am putut afirma despre unele că sunt chiar frumoase, de ce? Rămâne probabilă dorinţa să mergem la Depozitul de cărămizi atunci!
:)
Motivul este ca Sartre era socialist şi nu scria pentru a fii premiat de capitalişti:)
RăspundețiȘtergereŞi off topic, a-propos de capitalism-fascism-imperialism trebuie felicitat ınca odata şi Marlon Brandon pentru refuzul Oscarului din anul 73'-30 Martie pentru masacrele americanilor ımpotriva pieilor roşii.
Şi draga Scorchfield,
cum ıti explici ca anul trecut Nobelul pentru literatura a fost acordat agentului CİA Mario Vargas Llosa?:))Sa nu mai spun de fufa romanca-nemtzoaica care a confundat intentionat tunetele şi culgerele cu ımpuşkaturile securiştilor çeauşişti şi şi-a pus-o şi ea de Nobel:)))
Ne ıntalnim la depozitul de caramizi!:)
Cu Sartre totul este normal, fiinţa neantului a făcut o vizită la Moscova, s-a întors cu remuşcări, ulterior, după '68 s-a dezis şi de marxism-leninism (Camus o făcuse cu douăzeci de ani înainte), dar astea fac parte din istorie deja.
RăspundețiȘtergereÎn prezent: Llosa a candidat pentru a fi preşedinte, cel care i-a luat locul n-a făcut mare lucru, Scriitorul venea din partea conservatorilor, lucru însemnat ca fiind pro-american, mai nou nu i se spune KGB-ist celui ce joacă pe două ritmuri, ci CIA-ist, dar şi moda aceasta a trecut.
Cât despre bănăţeanca noastră: doamna Herta Muller, eu nu am avut o părere cristalizată, cred că nu o voi avea niciodată; în schimb pot admira la ea fervoarea cu care l-a atacat pe domnul Gabriel Liceeanu la venirea dânsei în România după primirea premiului Nobel, şi avea mare dreptate.
Nu-mi place ce scrie, subiectele dânsei în general nu-mi plac, dar asta nu are de-a face cu marea oportunitate care i s-a oferit acestei doamne, căci despre doamna Herta Muller scriu, pentru a dovedi că nu a luat premiul degeaba, ca artist este un CEC artistic în avans dat de însuşi Apollo. Zeii sunt răzbunători, eu personal n-aş putea fi la înălţimea oportunităţii: mai ştie cineva de cel care a luat primul premiu Nobel pentru Literatură?!
:)
KGB-ul era degetul mic al CİA:))
RăspundețiȘtergere...şi ortaci la lovitura din 89' din Romanica:))
Şi Sartre a murit socialist, asta nu o spun eu a spus-o iubita sa Simone de Beauvoir:))
RăspundețiȘtergereUite am aici un arhivar ıntreg despre tovaraşul Sarte, poate te intereseaza:)
http://edebimevzular.blogspot.com/search/label/Jean%20Paul%20Sartre
Păcat de mit, Sartre a murit ca un om; un student eminent la cursurile lui de filosofie de la Sorbona a fost luat la întrebări de jurnalişti cam aşa:
RăspundețiȘtergere"Ce spuneţi de moartea marelui Sartre?!"
"El a murit, eu EXIST!" a răspuns se pare studentul; având lecţia învăţată de la Maestru!
Mai departe de mit, mai aproape de moarte:
Lord Byron la Messolonghi, rănit aiurea într-un asediu interminabil, delira în plină febră; cheamă un preot (ortodox - fireşte) şi se spovedeşte. Mai târziu, ziarele londoneze afişau cu litere de-o şchioapă, cum Lordul toată viaţa l-a înşelat pe Dumnezeu şi în ultima clipă l-a înşelat şi pe Diavol!
Putem continua şi cu anticii... :)
Şi presul a dat manşeta: "A murit Dumnezeu":))
RăspundețiȘtergereNu mi-ai spus cine era Poetul, eram curios,
Am scris o ficţiune; Poetul este de fapt geniul creator uman, iar faptul că a găsit frumuseţea la "depozitul de cărămizi" ne duce cu gândul la "unitatea de creaţie" - cărămida , cea cu care se construieşte, ori tocmai că "frumuseţea" apare atunci când creezi, când construieşti .
RăspundețiȘtergere:)
P.S.
Când scriu despre fapte reale dau referinţe, dau sursa celor scrise, când în subsolul textului nu există nimic, înseamnă că am "luat-o pe ulei", cauzele pot fi multiple :)
Hee, acum am priceput!
RăspundețiȘtergere