 |
| http://www.barruel.com/les-conspirateurs.html |
« Mişcarea insurecţională care s-a născut în 1789 nu se poate, totuşi, opri aici. Dumnezeu nu a murit cu totul pentru Iacobini, nici pentru romantici. Ei mai păstrează încă Fiinţa supremă. Raţiunea, într-un anume fel, este încă mediatoare. Ea presupune o ordine preexistentă. Dar Dumnezeu e, cel puţin, dezincarnat şi redus la existenţa teoretică a unui principiu moral.
Burghezia n-a stăpînit de-a lungul întregului secol al 19-lea decît raportîndu-se la aceste principii abstracte. Numai că, mai puţin demnă decît Saint-Just, ea a făcut uz de acest punct de reper ca de un alibi, practicînd, cu orice ocazie, valorile contrare. Prin corupţia esenţială şi prin ipocrizia ei descurajantă, ea a făcut să fie discreditate în mod definitiv principiile de la care se reclama. Vinovăţia ei, în această privinţă, este infinită. Din momentul în care principiile eterne vor fi puse la îndoială odată cu virtutea formală, din momentul în care orice valoare va fi discreditată, raţiunea va intra în acţiune şi nu se va mai raporta la altceva decît la succesele sale. Ea va dori să stăpânească, negînd tot ceea ce a fost înainte, afirmînd tot ceea ce va fi în viitor. Ea va deveni acaparatoare.
Prin critica violentă a oricărei virtuţi formale, comunismul rus desăvîrşeşte opera revoltată a secolului al 19-lea, negînd orice principiu superior. Execuţiilor de regi din secolul 19-lea le urmează uciderile de zei din secolul 20, care merg pînă la capătul logicii revoltate şi vor să facă din pămînt împărăţia unde omul va fi dumnezeu. Domnia istoriei începe; identificîndu-se doar cu istoria sa, omul, infidel faţă de adevărata sa revoltă, se va pune, de-acum înainte, în slujba revoluţiilor nihiliste din secolul 20 care, negînd orice morală, caută cu disperare unitatea speciei umane printr-o epuizantă acumulare de crime şi de războaie. Revoluţiei iacobine, care încerca să instituie religii virtuţii, ca să întemeieze pe ea unitatea, îi vor urma revoluţiile cinice, fie de dreapta, fie de stînga, care vor încerca să cucerească unitatea lumii pentru a întemeia, în cele din urmă, religia omului. Tot ce era datorat lui Dumnezeu va fi, de acum înainte, dat Cezarului. »
Albert Camus, Omul revoltat, ed Sophia, 1994, pag. 146-147.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc