Se cunoaşte sintagma prin care trecutul se îngroapă, sau mai rar utilizată, că trece pe sub noi, în felul acesta viitorul trecând pe deasupra noastră. Felul în care se filosofează despre trecut este contrazis de realitate: trecutul poate trece şi pe deasupra noastră.
Pe deasupra noastră încep să treacă din ce în ce mai multe, lumea se îngroapă într-o tehnologie greu de asimiliat pentru spiritele sensibile, norocul acestei lumi se cunoaşte prin majoritatea insensibilă; odată la o sută de ani mai apar ceva spirite sensibile, pe rând, nu la grămadă, acestea duc arta şi creaţia înainte, prin asta trecutul este aruncat deasupra noastră.
Probabil sensul afirmaţiei că trecutul se îngroapă este acela că lucrurile trebuie date uitării, în special cele care nu ne fac cinste. Din punctul ăsta de vedere prezentul se îngroapă mult mai bine, sau ar trebui. Şi da, trecutul nu mai este ceva aflat sub noi, ceva pe care am urcat sau ne-am înălţat; este, din contră, ceva pe care am ajuns să-l admirăm. Ceea ce arată că direcţia nu este una ascendentă şi că, în universul acesta, totul tinde spre entropie...
RăspundețiȘtergere