-
Plutarh - Vieţi paralele - Alexandru
« Voind apoi să ceară lui Apolo un oracol cu privire la expediţie, Alexandru s-a dus la Delfi. Şi, din întîmplare, a nimerit în acele zile în care nu era legiuit să se dea oracole. Alexandru, mai întîi, a trimis pe cineva să roage preotesă să de-i dea un oracol. Dar preoteasa nu voia, ci-i punea în faţă legea. Alexandru s-a dus el însuşi la ea ş-a luat-o cu sila la templu, iar ea, parcă învinsă de zelul său, i-a zis: "Eşti de neînvins, băiete". Alexandru, auzind aceste vorbe, i-a spus că nu mai are nevoie de alt oracol, căci acum l-a aflat pe cel care-l voia. » 1.)
În 336 Î.C. Alexandru cel Mare intră în Corint, Ligile greceşti reînoiesc tratatul semnat de tatăl său, Filip al II-lea: Alexandru este numit conducătorul expediţiei împotriva perşilor. Stabileşte planul şi se întoarce prin Phocida, urcă la Delphi. Surse contemporane cu Alexandru spun că iarna Pythia nu face oracole. În primăvara ce urma Alexandru vroia să treacă Helespontul, avea nevoie, cel puţin pentru trupele sale, de un moral ridicat. Alexandru cunoscut pentru modul aprig în care rezolva problemele personale intră în locuinţa personală a Marii Preotese şi o trage de păr cu intenţia de-a o duce la Templu, ea strigă: "Dă-mi drumul, eşti imbatabil!" Atunci Alexandru renunţă spunând: "Acum am răspunsul meu!". Această versiune a circulat printre soldaţi mai ales, aceştia văzând tot timpul un adevărat conducător în Alexandru, care nu precupeţeşte nimic în atingerea scopurilor.
În anii următori, la Gordium (Gordion), povesteşte Arrianus: « în legătură cu carul, că cel ce va izbuti să desfacă nodul cu care fusese prins jugul, acela va deveni stăpîn peste Asia.
(7) Nodul era făcut din coajă de corn şi fusese astfel înnodat încît nu i se vedeau capetele. Alexandru încearcă să-l desfacă; dar văzînd că se străduieşte zadarnic şi nevrînd să se dea bătut (mai mult de teamă ca populaţia să nu ia aminte la întîmplare şi să se răscoale), scoase sabia şi-l tăie, după care spuse: "L-am desfăcut". Aşa, cel puţin zic unii; numai Aristobul scrie că Alexandru a scos pana, în jurul căreia fusese făcut nodul (pana era bine înfiptă în oişte), şi a tras jugul afară.
(8) Eu unul mărturisesc că nu ştiu cui să dau crezare în ce priveşte modul cum a rezolvat Alexandru întîmplarea cu nodul; însă fapt sigur este că atît Alexandru cît şi cei care-l însoţiseră au plecat de acolo cu aerul că prezicerea privitoare la desfacerea nodului se împlinise. În aceeaşi noapte cerul a fost străbătut de fulgere şi de bubuitul tunetului, aşa că a doua zi Alexandru aduse jertfe zeilor drept mulţumire pentru semnele arătate şi pentru desfacerea nodului. » 2.)
André Castaigne este un fin observator, felul în care desenează este eroic, felul în care surprinde patetismul acţiunii este foarte larg, toate personajele participă, toţi privesc cu luare aminte, aşteptărilor lor sunt în aşteptarea lui Alexandru cel Mare, încă se mai gândeşte ce să facă -să taie nodul sau să scoată pana?!
Totul este vizibil, legenda este fotografiată astfel, Zeul stă cu spatele la Alexandru, aşteaptă la rându-i.
În schimb în faţa Marii Preotese, oarecum frustrarea se citeşte, faţă în faţă -bătrâneţea cu tinereţea, staticul cu dinamismul, potenţa gânditoare cu elanul creator. Ce urmează se ştie, Pythia a dat răspunsul, deci se poate.
În marile bătălii pe care le-au purtat macedonienii, fie împotriva perşilor, fie împotriva tracilor sau chiar a indienilor de peste Indus, falanga a fost arma secretă: disciplina marşului, paralelismul suliţelor, strâns uniţi, neînfricaţi, soldaţii lui Alexandru cel Mare au repurtat victorii fiind de fiecare dată numeric mult mai puţini.
André Castaigne surprinde perfect lupta, efortul, toate acestea când aparatul de fotografiat abia intra în lume. Imaginile pe care pictorul sau graficianul reuşeşte să le transpună dovedesc existenţa unei memorii fantastice, timpul parcă este dat înapoi şi o clipă se opreşte în vâltoarea luptei.
Pentru cei curioşi
https://sites.google.com/site/artistgalleryc/home/castaigne-andre
1) Plutarh, Vieţi paralele III, Alexandru, 14, ed. Ştiinţifică, 1966, pag. 369 mij.
2) Arrianus, Expediţia lui Alexandru cel Mare în Asia (Anabasis), Cartea a II-a, cap.3, 6-8, ed. Ştiinţifică, 1966, pag. 107.
.jpg){kind=link}
Mă întreb ce ar fi însemnat azi Alexandru, fără textele care s-au scris despre el ?
RăspundețiȘtergereDar fără legendele construite în jurul lui și care au circulat, în antichitate, pe cale orală ?
Multe din faptele sale sunt reale, merită să pomenesc că însuşi Ptolemeu (general al lui Alexandru), cel care va deveni rege al Egiptului, după moartea lui Alexandru, a scris despre acesta (ultimul film este chiar calat pe această idee); apoi Aristobul care este istoric şi l-a însoţit pe Alexandru în expediţie. Aceştia au scris cu amănunţime, alţii au preluat de la ei şi până în Evul Mediu s-au tot reciclat aceste scrieri.
RăspundețiȘtergereCert este că şi astăzi încă se descoperă dovezi ale trecerii lui prin Asia Mică până după Indus.
La Pella în nordul Greciei este un superb muzeu construit în 2009, încă se mai lucra în camerele superioare în 2010, au adunat tot ce se putea lega de Alexandru. Ca o notă se arăta geologic ce s-a întâmplat în o mie de ani cu portul Pella, căci marea ajungea în interiorul Greciei (Macedoniei mai precis), printr-o lagună ce avea peste 40 de km: Pella era port.
http://odysseus.culture.gr/h/4/eh41.jsp?obj_id=3644
Alexandru cel Mare nu avea cum să dispară. :)
Și eu îl admir pe Alexandru, ca și pe Carol al XII-lea al Suediei. Ceilalți mari conducători, în frunte cu Napoleon, sunt, pentru mine, niște criminali mai harnici decât alții, rămași necunoscuți.
RăspundețiȘtergere