« Roman.
Cea care a ratat totul din neatenţie: "Şi totuşi îl iubeam din tot sufletul".
- Vezi, spuse preotul, încă nu-i destul. »
 |
| Zeiţa Nike, Academia-Atena |
Normalul zilnic se transformă în gând în cerbicia singurătăţii proprii: - încă nu-i destul, zic!
Ca să fii singur cu adevărat trebuie să fi nebun -gândesc mai departe, nebun de-a binelea, nebun de legat, nebun scăpat. Lucru nu greu de înfăptuit, dar cum te întorci înapoi? de-acolo, din nebunie?!
Nu te mai întorci, darul dat nu se mai ia înapoi. Zeii îi respectă pe nebuni, numai aşa din când în când mai pot transmite atenţionări; prin aceste relee vii, divinitatea pătrunde în lumea noastră. Abia acum este destul, când eşti iubit de Zei şi nu-i iubeşti tu pe ei, absenţa conştiinţei.
citatul de sus:
Albert Camus, Carnete, Rao, 2002, pag. 229.
Termenul cheie din ce ai scris nu este nebunia ci conştiinţa. Eu cred că dacă oamenii au conştiinţă atunci nebunii n-au, iar dacă totuşi o au, atunci ea lipseşte oamenilor. Pentru că nebunii sunt cei care merg în zig-zag când toată lumea merge în linie dreaptă. În orice caz, nu suntem cam ipocriţi, aducând ofrande zeilor şi aruncând cu pietre în nebuni? Sau poate zeii sunt departe, sus... nebunii lângă noi.
RăspundețiȘtergereMultitudinea de interpretări se datorează punctului de vedere individual, astăzi cinEVA, m-a luat "la împins vagoane" că nu am citit în polisemnatica cuvântului. :)
RăspundețiȘtergerePersonal eu îi îndrăgesc pe acei
nebuni de dragoste,
înnebuniţi de iubire,
ce aleargă de nebuni într-o viaţă nebună - nebună!
Eu cred că nebunii dispun de o conştiinţă aparte. Nu-i vorba de a nu avea, ci de faptul că au ceva care diferă sensibil faţă de ceea ce numim clasic "o conştiinţă".
RăspundețiȘtergereŞi e de înţeles de ce e aşa.
Pentru că valorile lor sunt diferite de ale celorlalţi. Conştiinţa nebunilor s-a construit pe coordonate care pleacă de la premise, valori, sensuri neobişnuite majorităţii considerate "normale".
Însăşi realitatea lor e simţitor diferită de a noastră.
Şi mie îmi plac nebunii frumoşi. Ca o exemplificare, îmi place Eminescu. Nu-mi place deloc Hitler.
:)
imi place nebunia dar nu ca alienare...
RăspundețiȘtergereimi place acea nebunie care evidentiaza curajul de a fi altfel...acest "altfel" reprezentand un frumos firesc personal...
Blue Freedom
RăspundețiȘtergereM-am ferit să dau exemple; "cazul patologiei legale" cum a fost la Eminescu -faptul că a fost dovedit că este nebun, mă face să zbor deasupra unui cuib de cuci.
Celălalt exemplu nu a fost dovedit, deci se încearcă din răsputeri; oricum: exagerarea trecutului este risipirea viitorului, nici nu mă interesează dacă Hitler a fost sau nu nebun.
Sigur nu te complici cu: "însăşi realitatea lor e simţitor diferită de a noastră", căci mie mi se pare "obositor de diferită"!
:)
pandhora
RăspundețiȘtergereîmi place la nebunie,
văd o nebunie în asta,
nu poţi să fii nebun să nu încerci asta,
fiecare cu nebunia lui.
ce normală este nebunia, de unde atâta alienare?! :)
Mă gândesc cam ce spun nebunii despre "realitatea noastră", a celorlalţi şi atunci nu mai privesc diferenţele ca fiind "obositoare".
RăspundețiȘtergere:)
Ei ies din normă şi abaterea de la ea ne sperie pe noi, cei "normali".
Dar asta nu e neapărat nebunie, la fel cum pot să afirm că mulţi dintre "nebuni" sunt teribil de interesanţi şi absolut inofensivi.
:)
Sigur că există şi o categorie de nebuni autentici (psihoticii veritabili), cei care au tăiat toate punţile cu realitatea curentă şi care devin periculoşi fiindcă acţionează conduşi de ideile delirante.
Blue Freedom
RăspundețiȘtergereEu cred că pe nebuni nu-i interesează lumea noastră! :)
Restul este numai jocul nostru, ne place să credem că după moarte este viaţă!
Şi culmea este ca multi dintre nebuni nu au inebunit din fericire dar sunt fericiti ka sunt nebuni, Scorchfield:))
RăspundețiȘtergereŞi au dreptul la această fericire strict personală! :)
RăspundețiȘtergere