Mitul contemporan
Acum ni se pare hilar, totul parcă a început cu Elvis Presley, dar sigur înaintea sa a fost Greta Garbo, înainte totuşi a fost câte un rege chiar, sau vreun călugăr, şi tot aşa până dăm de sfinţi, mai departe de ei sunt eroii, toţi prin dispariţiile misterioase i-au ajutat pe oameni - care crezând în continuare în ei, i-au făcut pe aceştia să mai reapară, din când în când, rezolvând problemele omenirii.
Într-o fantă de lumină, în spatele Universităţii din Budapesta, pe o străduţă, cineva a amprentat color pe trotuarul asfaltat pe Marylin Monroe. N-am călcat deloc pe chipul surâzător, ba chiar m-am speriat în prima clipă. Şi chipul acela misterios mi-a zâmbit, numai mie. Şi nimeni nu ştie asta.
:)
RăspundețiȘtergereCa femeie, mi-a plăcut. Ca actriţă, mi s-a părut mediocră. Dar a întruchipat feminitatea absolută şi cred că de aceea a devenit un mit.
Sau, totul a fost o chestiune de reclamă şi publicitate?
Mit.
RăspundețiȘtergereFaţă de mulţi care au luptat mult mai mult în viaţă pentru a deveni mit, Marylin i-a întrecut pe cei mulţi.
Mă gândesc o clipă la Herakles, care dintre bărbaţii cei mari, puternici, curajoşi, a devenit în final Herakles.
:)
Nu ştiu. A fost vreunul?
RăspundețiȘtergereEu am "văzut-o" pe Marylin ca pe o întrupare a lui Venus din Milo.
(am să-ţi fac o mărturisire: când aveam vreo 32 ani am descoperit într-o revistă care erau dimensiunile lui Venus. Erau date ca să se exemplifice criteriile de frumuseţe ale timpului. Curioasă, am luat centimetrul să mă măsor şi...culmea!, eram întocmai pe acelaşi calapod. Dar mi-a fost jenă să spun cuiva. Sper să nu râzi de mine că am avut îndrăzneala să povestesc de asta.)
:))
Idealul feminin grec alegea proporţiile fecioarelor, şolduri înguste, gambe nedezvoltate, umeri lăsaţi; felul lor de-a sculpta a indus în eroare Renaşterea, care a pus totul pe seama zeităţilor, nimfelor, muzelor, ca şi cum acestea nu erau de fapt reprezentări umane, dar ideale.
RăspundețiȘtergereLa 32 de ani să fi pe "calapodul" unei fecioare, ce să zic, te întreb cum arăţi acum? :)
:))
RăspundețiȘtergereAcum? Eu zic că merge...
Dacă te gândeşti că încă merg cu rolele şi că în we joc fotbal cu colegii de la birou, atunci poţi să-ţi faci o idee. Sunt genul sportiv, deşi acum pot mărimea 42.
:))
:)
RăspundețiȘtergereTe salut, man!
Eu inca nu am inteles (nu am patruns in) rotita care angreneaza sapiensul in crearea "idolilor".
Nu am experimentat acest "fenomen" si incerc sa-l inteleg!
Ea, marlina, nu a depus nici cel mai minim efort de a deveni "mit" (idol), ci cei care au fost fascinati de ea.
Nu faptele ei au creat mitul, ci imaginatia celor ce au idolatrizat-o!
:))
Aşa este, nici o femeie nu doreşte să devină idol, sau băgată prea mult în seamă. În ceea ce urmează pentru ea viaţa; rujul, fardul, lenjeria intimă, fotografia, filmul, pictura, mass-media este devină, ea -femeia, de fapt nu doreşte nimic, bărbatul a suprapus toate aceste imagini peste ea, s-ar putea chiar ca femeia să nu existe şi să fie doar o plăsmuire, un vis colorat pe perete, pe pânză, pe celuloid, sau chiar virtualizat.
RăspundețiȘtergereÎnclin să cred că Marylin Monroe nu a vrut nimic, nici măcar să fie pozată sau filmată, ea nu s-a băgat deloc în seamă: a traversat inconştientă grătarul unei aerisiri de metrou şi un fotograf banal dintr-un autobuz a surprins imaginea, de fapt acesta vroia să fotografieze vitrina unui magazin. Ea nu zâmbeşte în fotografie, este un rictus provenit de la durerea provocată de bătături; nu-i plăceau sandalele, cineva cu forţa a încălţat-o, nici nu avea gusturi, se ruja ca barmaniţele!
http://www.montrealgazette.com/life/Effort+return+Marilyn+Monroe+fluttering+white+dress/4882332/story.html
Ups, eşti supărat?
RăspundețiȘtergere:)
Nu sunt, deloc, vezi vreun motiv?! :)
RăspundețiȘtergereScriu supărat, aşa este, felul meu de a fi este aşa; atunci când nu beau, deci trebuie să beau pentru a nu fi supărat! :)
:))
RăspundețiȘtergereExcelent!
:))))))))
Nu'ş cum să caracterizez replica asta, dar jur că-mi place la nebunie!
:)))))))))
>:D<