O mică vedere de jos asupra Meteorei

la cererea pandhorei :)

     Grecia, ca ţară turistică cu tradiţie, se poate vizita şi în sensul ortodox creştin, una dintre atracţiile cele mai dorite este Meteora.

     N-am urcat sus, pe înălţimile Meteorei pentru a vizita mănăstirile (doar 5 dintre cele 23 sau 24 mai sunt locuite). Am stat o noapte în apropiere de Kalampaka, orăşel pitoresc ce se află la doar trei kilometri de înălţimi.

     Am sosit într-o după-masă de august torid şi cu doar o zi înainte părăsisem oraşul natal: oraş de câmpie, pierdut în orizont de praf. Aici, în mijlocul stâncilor, căldura părea altfel, imaginile începeau să abunde de umbre, soarele asfinţea. Umbre pe care le-am regăsit dimineaţa.

Kastri, satul pitoresc de la poalele înălţimilor Meteorei

     Dimineaţa în drumul nostru spre Marea Ionică am luat micul dejun, am făcut poze şi ne-am mirat.

     Nu am urcat sus pentru că ne grăbeam. Nu am urcat şi pentru faptul că n-am ajuns să cunosc încă Grecia secolelor de aur, am de lucru cu mine, iar creştinismul timpuriu îmi aduce aminte de decădere.

     Singura imagine pe care o pot vizualiza despre Meteora este aceea că, atunci când primii creştini au început să se ascundă prin grotele acestor înălţimi, să ridice pe ele biserici, scările ce coborau în prăpăstii erau prinse de zmee uriaşe. Am văzut o clipă o lume fantastică a aerului şi a căutării, sigur n-am visat.

     La plecare am lăsat înălţimile stinse încă în umbra dimineţii venite cu o zi înainte, şocul apariţiei acestora mi-a ţinut memoria multă vreme ocupată.

visul:
Zmee imense proiectate de Dedal, ridicate la înălţimi ameţitoare, trăgeau lungi năvoade ce se descolăceau de pe roţi dinţate asemeni morilor. Arce de metal erau strânse sub acele roţi de lemn de esenţă tare. Odată piedica pusă, zmeul se lăsa liber. Şi astăzi se spune că există zmee ce plutesc în strălucirea soarelui; libere, sălbăticite de vânt, neprinse de nimeni, umbre invizibile pe pământ.