Patriotism şi existenţă

"Este aşadar necesar ca existentul să fie, atunci când este, şi inexistentul să nu fie, atunci când nu este. Dar nu este necesar ca orice existent să fie, nici ca inexistentul să nu fie." Aristotel, Despre interpretare 19a *
_____________________________________________

    Jean Paul Sartre reia ideea sub forma fiinţei, a existenţei acesteia, a omului.

    Piesă de teatru: Morţi fără îngropăciune.

    În urma unui atentat mai mult nereuşit, decât reuşit; membri din rezistenţa franceză sunt prinşi şi sechestraţi într-un pod vechi chiar de conaţionali de ai lor -cei care erau de partea lui Petain. Vor fi judecaţi în grabă şi mai mult ca sigur, vor fi omorâţi. Ideea că în urma unui atentat (unde cei ucişi se numără pe degete) vor fi omorâţi zeci de săteni planează asupra conştiinţei atentatorilor.

    Întorcându-ne la ideea existenţei, extragem un dialog din piesă:

"Henri: Unde-am greşit?

Canoris: Nu ştiu. Ce importanţă poate avea asta?

Henri: A fost undeva o greşeală, mă simt vinovat.

Sorbier: Şi tu? Ah! îmi pare foarte bine: credeam că sunt singurul.

Canoris: Ei bravo: şi eu mă simt vinovat. Şi ce-am câştigat cu asta?

Henri: N-aş fi vrut să mor în greşeală.

Canoris: Nu-ţi bate capul: sunt sigur că tovarăşii n-au ce să ne reproşeze.

Henri: Nu mai pot eu de tovarăşi. Acum trebuie să-mi dau socoteală numai mie.

Canoris (şocat, pe-un ton sec): Şi-atunci? Ai nevoie de-un duhovnic?

Henri: Lasă-l dracului de duhovnic. Acum trebuie să-mi dau socoteală numai mie. (O pauză, apoi adresându-se parcă sieşi.) Lucrurile n-ar fi trebuit să ia o asemenea întorsătură. Dacă aş putea descoperi greşeala...

Canoris: Ai ajunge departe.

Henri: Aş putea s-o privesc drept în faţă şi să-mi spun: iată pentru ce mor. Doamne! un om n-o poate mierli aşa, ca un şoarece, zadarnic, şi fără să facă "uf".

Canoris (dând din umeri): Eh!

Sorbier: De ce dai din umeri? Are tot dreptul să-şi salveze moartea, e tot ce i-a mai rămas.

Canoris: Binenţeles. S-o salveze dacă poate. " **

Concluzia pare simplă, eroii noştri nu mai există deja, căci dovada existenţei lor dispare încet, încet. Toate concluziile pe care aceştia cinic şi le împart nu mai au nici o legătură cu lumea reală, ei deja sunt inutili pentru cei de afară, nu mai există "afară".

_____________________________________________
* Aristotel; Categorii, Despre interpretare; Humanitas 2005, pag.124, mijloc
** Jean Paul Sartre; Muştele.Cu uşile închise.Morţi fără îngropăciune... teatru; Rao 1998,pag 148-149