Prima săptămână
Mi-a amorţit mâna, probabil am stat pe ea prea mult în timpul somnului. Furnicături îmi străbat umărul şi cotul.
În urma controlului medical mi-am întrebat doctorul dacă se poate să încep să scriu o carte.
M-a întrebat cu care mână scriu?
Ironic, nu?
Prima lună
Este prima lună care a trecut de când medicii mi-au amputat mâna dreaptă. Am simţit eu ceva rău din prima săptămână.
Noroc că am reuşit în două săptămâni, cu chiu cu vai să scriu prima mea carte. O culegere de trei nuvele. Prima nuvelă se numeşte: "Mâinile mele", a doua: "Mîinile strâns unite" şi a treia: "La revedere braţul meu drept"
Primul an
Este primul an pe care-l petrec fără o mână, m-am obişnuit deja. Mâna mea pierdută amorţise atât de mult încât am început să n-o mai doresc, parcă făcea parte din altcineva; numai din corpul meu, nu.
Medicii mi-au propus să merg la un psihiatru. Am refuzat.
Acum am început să scriu cu mâna stângă. Merge.
Apropo, am avut un succes nebun cu nuvelele. Un succes atât de mare încât medicii au ajuns invidioşi.
Să vă spun un secret: noaptea sunt asaltat de asistente.
În schimb am începu să simt furnicături în piciorul drept.
Ultimul an
Medicii în şedinţă extraordinară au decis să-mi amputeze şi al doilea picior. Pur şi simplu, ei nu pot să-şi dea seama ce se-ntâmplă şi în ritmul ăsta mi-au cam dat un an de trăit.
Nu pot să spun că mă simt extraordinar. Măcar am terminat a doua carte: "Mâinile în picioare".
Este vorba de dialogul mimetic pe care îl au în timpul somnului mâinile cu picioarele. Este un roman despre scărpinături, băşini şi vise erotice.
Ultima lună
Eu în continuare scriu cu mâna stângă, este adevărat că trebuie să fiu pus într-o "poziţie confortabilă" pentru a face aceasta.
Pot să vă mai spun că am avut din nou succes cu romanul meu. Cred că am luat şi un premiu, dar nu m-am putut duce personal.
Ieri, doctorul de gardă, uitându-se peste analizele mele, m-a întrebat dacă nu mă gândesc să învăţ să scriu cu pixul în gură.
Ironic, nu?
"Nu, n-o să pot!" i-am răspuns.
Sfârşit
Artistii, scriitori, pictori, sculptori, au propria lor lume..O lume nebuna, nebuna, nebuna...O lume...neinteleasa. Asta, sigur:)Fara maini, picioare, ochi, urechi si tot stiu sa faca arta:)
RăspundețiȘtergereuite o interpretare la care eu nu m-am gândit :)
RăspundețiȘtergeream scris-o mai demult, în momentul când simţeam că nimeni nu mă pricepe, nu că acum ar fi altfel, dar măcar acum se mai şi interpretează...
Thx!
Am citit-o chiar la data cand ai scris-o. Si am tinut-o minte.
RăspundețiȘtergeream simtit ca trebuie sa o postez din nou!
RăspundețiȘtergereomul este adaptabil...cum ar fi daca nu ar fi asa?
RăspundețiȘtergereuneori nevoia de a te exprima depaseste limitele impuse de corpul nostru...de mintea noastra...
doar ca noi nu ne putem regenera...
ce este amputat...pierdut ramane...
problema devine mai dureroasa cand cei din jurul tau te amputează!
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu Karina: s-a scris, daca nu o fi fost doar marketing, o carte intreaga numai dintr-o zabatere de pleoapa.
RăspundețiȘtergereaşa-i!
RăspundețiȘtergere:))) in lipsa de idei ?
RăspundețiȘtergerePentru că cei de la "Clubul de Recreaţie şi Agrement" mi-au eliberat o diplomă ce atestă atitudinea mea de macho şi de mens sano in corpore sano...
RăspundețiȘtergereLe-am întors în felul meu respectul!
:)
hahahaha !
RăspundețiȘtergere