Sentimentul de trădare

"... Aşa că nu e important să rămâi în viaţă,

Să rămâi uman este important.

Ce contează...

Este să nu ne trădăm unii pe alţii."

1984, filmul, minutul 59... (Orwell)


Acest citat este poate cel mai important din istoria umanităţii; asta cu privire la trădare, pentru că explică trădarea, o pune pe umerii tuturor şi trădarea este lumea purtată de Atlas. Am scris lumea pentru a induce umanitatea, pentru că anularea umanului duce la trădare: trădarea din dragoste este atunci când nu mai iubeşti, numai se spune "din" pentru a nu fi confundată cu "pentru".


Din punctul de vedere al conducătorului, oricine nu-l ascultă este trădător. Primul din istoria ştiută sau bănuită a fost Prometeu, a trădat punctul de vedere al conducătorului olimpian Zeus. Zeus susţine că a fost înşelat atunci când Prometeu i-a învăţat pe oameni cum să aducă jertfe; alegând grămada cea mai mare acoperită cu pânză s-a ales cu oasele, în cealaltă mai mică era carnea jertfei. Dar Prometeu a fost doar uman, la fel ca atunci când a furat focul din atelierul lui Hefaistos, o altă trădare.


Mesajul colectivităţii asupra individului este clar, cine încalcă interdictul este trădător. Interdictul fiind legea locală, cutuma. Pentru a stabili ordinea în marele marş spre Ţara Sfântă, Moise a trebuit să vină cu "tablele", cine încălca Legea murea. Dar "viţelul de aur" fusese creat în absenţa lui, în timpul când era pe munte, legea nu putea acţiona retroactiv, de aceea Moise nu a luat nici o măsură imediată, dar s-a dat rănit de moarte şi în faţa lor s-a rugat la Yahweh astfel:

"Dacă vrei să le ierţi păcatul, iartă-l; iar de nu, şterge-mă pe mine din cartea Ta, pe care Tu ai scris-o" (Ieş. 32, 32).

Mai târziu îl acuză pe Aaron (proiectantul viţelului de aur) de trădare şi rezolvă problema, căci acesta devenise un inamic politic şi religios, ori mai puţină umanitate şi mai multă violenţă duce la trădare; trădarea trădării.

Lumea se destramă, cel ce fuge de acasă este trădător, asta pentru că în întoarcerea acestuia vin obiceiuri noi care intră în contradicţie cu conservatorismul local. A nu respecta pe cei de acasă, devine a nu te alinia din nou la ceea ce ai lăsat când ai plecat, ori lucrurile acestea nu mai pot fi oprite.

Cum devine atunci "trădarea de ţară" ?!
Devine la latitudinea conducătorului, a celor ce conduc ţara.

"Trădarea" ca şi cuvânt poate lua forme diferite, unul dintre acestea, care ridică o problema teologică este "blasfemie", nu se spune că "trădezi divinitatea", nici nu sună bine, ci că "huleşti", adică că "blasfemiezi". Ori Socrate tocmai de asta a fost acuzat, de blasfemie (şi de coruperea tineretului), şi toate acestea dovedeau nereuşita sa umană de a convinge pe cei ce conduceau Atena de nevinovăţia lui. Verdictul: exilul sau cucuta. Socrate a ales cucuta şi a murit senin, nimic din trădarea sa nu s-a dovedit mai apoi.

În aceste zile poţi deveni trădător dacă publici ceva ceea ce alţii consideră a fi un secret.
Secretul a devenit volatil, nu că desecretizarea este la modă, ci că nimeni nu mai ştie care din informaţii este adevărată şi care nu nu, care este este secretă şi care nu, toate seamănă, de aceea însăşi trădarea capătă relativitatea: azi trădător, mâine erou.

Închei cu cuvinte venite din lumea arabă, acolo, acum trădările sunt mai la modă ca niciodată; trădările şi uitările, mai departe violenţele.

"Lumea este un hoit. Oricine doreşte o părticică din această lume va trăi cu cîinii "

Marele Imam Ali *

_________________________________________
 * Albert Camus, Carnete, Rao, 2002, pag. 322 jos