Nu există o măsură a oboselii, la fiecare răsuflare prin care ne spunem "Am obosit!" nu facem altceva decât să mergem înainte pentru a aştepta cealaltă răsuflare care va spune la fel: "Am obosit!" Din oboseală în oboseală urcăm scara vieţii, anii trepte, trepte aniversare, golurile amintiri.
La un moment dat ne cuprinde isteria, pentru unii tăcută, ca un râu îngheţat, pentru alţii ca un râu la cascadă, învolburată şi de neoprit, ambele cazuri duc în final la explozie. Explodăm pentru că trăim.
Filmul "Who's afraid of Virginia Woolf" este un film plin de "explozii umane", toate personajele fac bum, pe rând, într-o ordine firească, apoi se recompun, se regenerează, pentru ca mai apoi "un foc interior" să se reaprindă pentru a exploda din nou; bum.
Am dorit să-mi amintesc drama aceasta; bum, bum este drumul meu urcând pe scară. Ce traiectorie minunată plină cu explozii sunt eu!
___________________________________________
În onoarea marii actriţe Elizabeth Taylor.
E unul din filmele mele preferate
RăspundețiȘtergereAcest film reprezintă "oboseala cronică" pe care o dă viaţa.
RăspundețiȘtergereOboseală uneori resimţită şi de mine, dar, stai că vin exploziile; bum, bum...