Dacă-ți pierzi sufletul din nebăgare de seamă

http://fuckyouverymuch.dk/post/17945801228/we-like-this  

≪Ce face această indiancă huichola care stă să nască? Își amintește. Își amintește intens noaptea de dragoste din care vine copilul pe care îl va aduce pe lume. Se gîndește la asta cu toată puterea memoriei și a bucuriei ei. În felul acesta trupul se deschide, fericit de fericirea pe care a cunoscut-o, și atunci se naște un bun huichol demn de bucuria care l-a zămislit.


Un bun huichol se îngrijește de sufletul lui, luminoasă forță a vieții, dar e un lucru știut că sufletul e mai mic decît o furnică și mai gingaș ca un freamăt, ceva neînsemnat, ca o adiere, și o clipă de neatenție e de ajuns ca să-l pierzi.


Un copil se împiedică pe coasta muntelui, iar sufletul se desprinde și cade în rostogolire, fiindcă nu era legat decît cu un fir de pînză de păianjen. Atunci micuțul huichol amețește și se îmbolnăvește. Bîlbîindu-se, îl cheamă pe păzitorul cîntecelor sacre, preotul vrăjitor.


Ce caută indianul acesta bătrîn care scormonește muntele ? Umblă pe urmele bolnavului. Urcă, tăcut, printre stîncile ascuțite, scotocind printre crengile copacilor, frunză cu frunză, și pe sub pietricele. Unde a căzut viața ? Unde s-a ascuns, speriată ? Umblă încet și cu urechile ciulite, pentru că sufletele pierdute plîng, iar uneori șuieră ca o boare.


Cînd dă peste sufletul rătăcit, preotul vrăjitor îl ridică în vîrful unei pene, îl înfășoară într-un fuior minuscul de bumbac și, într-o trestie goală, îl duce înapoi stăpînului, salvîndu-l de la moarte. (124)≫ *
_____________________________________________

Memoria; căsuța poștală ce adună amintirile perene, un colac de salvare uneori, o piatră de moară alteori. Toate șerpuirile unei lumi trec prin conștiința colectivă a locuitorilor traversând muntele. În partea cealaltă, are loc întâlnirea, în sunetele unui dans ce coboară coastele muntoase, ce-i ce se întâlnesc încep să-și povestească amintirile. Dar nu a fost așa, unii au trecut peste alții, pârjolind apa, spărgând piatra. Alții i-au biruit pe ceilalți și le-au făcut uitate memoriile.


Citind cu luare-aminte mă prefac doar că-mi amintesc, mă  prefac apoi că scriu, îmi creez iluzia pe care nimeni nu o crede, nu este asta Memoria Focului care arde tot?

* Eduardo Galeano, Memoria focului, ed. Politică, 1988, pag.251-252,

124 = Furst, Peter T. și Salomón Nahmad, Mitos y arte huicholes, México, Sep/Setentas, 1972.

Eduardo Galeano despre Borges

Memoria Focului

1935 / Buenos Aires

Borges

     Îl îngrozeşte tot ceea ce adună oamenii la un loc, de exemplu fotbalul şi politica, şi tot ceea ce multiplică, de exemplu oglinzile şi actul dragostei. Nu recunoaşte altă realitate decît cea existentă în trecut, în trecutul strămoşilor lui, şi în cărţile scrise de cei care au ştiut să o numească. Restul e fum.

    Cu o înaltă fineţe şi geniu pătrunzător, Jorge Luis Borges povesteşte Istoria universală a infamiei. De infamia naţională, cea care îl înconjoară, habar nu are.

Eduardo Galeano, Memoria Focului, ed. Politică, 1988, pag. 529
photo by:
http://plurk-pics.blogspot.com/2009/12/eduardo-galeano.html

Primele glasuri - Creaţia

citat

     Femeia şi bărbatul visau că Zeul îi visa.

     Zeul îi visa în timp ce cânta şi îşi agita maracas-urile, învăluite în fum de tutun, şi se simţea fericit, dar şi înfiorat de îndoială şi mister.

     Indienii makiriate ştiu că dacă zeul visează mâncare, rodeşte şi dă de mâncare. Dacă Zeul visează viaţă, se naşte şi dă naştere.

     Femeia şi bărbatul visau că în visul Zeului apărea un mare ou strălucitor. Înlăuntrul oului, ei cântau şi dansau şi făceau zarvă mare, pentru că erau nebuni de dorinţa de a se naşte. Visau că în visul Zeului bucuria era mai puternică decât îndoiala şi misterul; iar Zeul, visând, şi cîntînd, spunea:

    - Sparg oul acesta şi se naşte femeia şi se naşte bărbatul. Şi împreună vor trăi şi vor muri. Dar se vor naşte din nou. Se vor naşte şi vor muri din nou şi încă o dată se vor naşte. Şi nu vor înceta niciodată să se nască, pentru că moartea este o minciună.

Eduardo Galeano, Memoria focului, ed. Politică,  1988, pag. 13

Psalm III - Potosi - Tracia

Allen Ginsberg

Lui Dumnezeu: să-i lumineze pe toţi oamenii. Începând cu Skid Road 1.)

Fie ca Vestul şi Washingtonul să se transforme într-un loc mai nobil, plaza eternităţii.

Iluminează sudorii pe şantierele navale cu strălucirea lămpilor lor.

Fie ca macaragiul să-şi arunce braţele-n sus de bucurie.

Fie ca ascensoarele să scrâşnească & să vorbească, să urce şi să coboare pline de veneraţie.

Fie ca mila să pogoare asupra ochiului unde-i sălaşul florii.

Fie ca floarea hetero să fie dovada raţiunii de a fi hetero - căutarea luminii.

Fie ca floarea homo să fie dovada raţiunii de a fi homo - căutarea luminii.

Fie ca hetero şi homo să fie dovada luminii.

Fie ca Puget Sound 2.) să fie o izbucnire de lumină.

Mă hrănesc cu Numele tău ca un gândac cu o firimitură de pâine - gândacu-acesta e sfânt.

Seattle, iunie 1956

Traducere de Domnica Drumea
________________________
1) Suburbie a oraşului san Francisco, unde se găseşte atât o viaţă artistică intensă cât şi sărăcia cea mai lucie.
2) Reţea de canale în partea de nord-vest a Washingtonului.

Allen Ginsberg, Howl şi alte poeme, Polirom 2010 , traducere Domnica Drumea şi Petru Ilieşu, pag.67


citat

Eduardo Galeano

1600 A.D. Potosi

... un preot, de curând sosit în Potosi, îi vede apărînd în împrejurimile oraşului, lungă procesiune de fantome descărnate şi murdare, cu spinările însemnate cu biciul, şi exclamă:

- Nu vreau să văd tabloul acesta de infern!

- Atunci închide ochii - i se răspunse.

- Nu pot - răspunse preotul. Cu ei închişi, văd şi mai bine!

Eduardo Galeano, Memoria Focului, ed. Politică, 1988, pag. 140-141.

Blestemul dealului de argint

Dealul de la Potosi, care a dat atâta argint, nu mai vrea să dea decît cu ţîrîita.

Timp de peste două secole, dealul i-a auzit pe indieni gemând în măruntaiele lui. Indienii, condamnaţi din galerii, îl implorau să-şi secătuiască filoanele. Şi, în sfîrşit, dealul a blestemat lăcomia.

De atunci, misterioase caravane de catîri soseau noaptea, intrau în deal şi cărau, pe ascuns, poverile de argint. nimeni nu le putea vedea, nimeni nu le putea prinde; şi, noapte de noapte, dealul s-a golit.

Când vreun catîr îşi rupea un picior din cauza greutăţii minereului, un scarabeu şchiopăta dimineaţa pe drum.

Eduardo Galeano, Memoria Focului, ed. Politică, 1988, pag. 336-337

citat

Tracia - Illiria - Scytia - Dacia

Mi s-a întâmplat să venerez acolo pe zeiţa Terra, aşa cum aici o cinstim pe zeiţa Roma; nu mă refer însă la Ceres, ci la o divinitate şi mai veche, anterioară chiar apariţiei agriculturii. Solul nostru grecesc sau latin, susţinut de peste tot de osatura stâncilor are eleganţa unui corp masculin: pământul scitic posedă abundenţa întrucîtva greoaie a trupului culcat de femeie.

Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, ed. Cartea Românească, 1983, pag. 36.

Potosi - dealul din argint

citat

Datoria engleză face cît un Potosi

Anul 1825 / POTOSI

Coloniile spaniole care se trezesc la viaţa independentă umblă cocîrjate. Din prima zi trag după ele un pietroi legat de gît, un pietroi care creşte şi le istoveşte de puteri; datoria engleză, născută din ajutorul britanic în arme şi soldaţi, se măreşte prin grija cămătarilor şi a negustorilor. Ofertanţii de împrumuturi şi intermediarii lor, foarte pricepuţi în arta alchimiei, prefac în aur orice pietricică; iar negustorii britanici găsesc în ţinuturile acestea pieţele lor cele mai lucrative. Noile ţări, temîndu-se de recucerirea spaniolă, au nevoie de recunoaşterea oficială a Angliei. Dar Anglia nu recunoaşte pe nimeni dacă nu a semnat în prealabil un Tratat de Prietenie şi Comerţ, care asigură libertatea mărfurilor ei industriale de a invada pieţele.

Mai mult decît pe spanioli urăsc datoriile, îi scrie Bolivar generalului columbian Santander şi îi povesteşte că, pentru a le plăti, le-a vîndut englezilor minele din Potosi cu două milioane şi jumătate de pessos. În plus, scrie Bolivar, am indicat guvernului din Peru să vîndă Angliei toate minele sale, toate pămînturile şi proprietăţile sale şi cu toate celelalte expediente ale guvernului, în contul datoriei naţionale, care nu coboară sub douăzeci de milioane.

Bogatul Deal din Potosi, ruinat, aparţine acum unei întreprinderi din Londra, fantomatica Potosi la Paz and Peruvian Mining Association. Cum se întîmplă cu toate delirele în plină febră a speculaţiei, numele e mai lung decît capitalul: întreprinderea anunţă un milion de lire, dar nu dispune decît de cincizeci de mii.

Eduardo Galeano, Memoria Focului, ed. Politică, 1988, pag. 336 mijloc

imaginea de la
http://entrevidiya.blogspot.com/2008/02/vale-un-potos.html

Penelul de război

"1866 / Curupayti

Candido Lopez, soldat al lui Mitre, va picta dezastrul de la Curupayti şi bătăliile anterioare la care a luat parte, ca şi viaţa de zi cu zi a teberelor pe timp de război. Va picta cu mâna stângă, pentru că în Curupayti o grenadă i-a smuls-o pe cea dreaptă.
Va picta fără să imite pe nimeni şi nimeni nu-l va imita. Toată săptămâna va vinde pantofi într-un magazin din Buenos Aires, iar în zilele de duminică va face tablouri care vor spune: Aşa a fost războiul. Nătânga mâna stângă va deveni înţeleaptă, de dragul memoriei, dar nici un artist nu-l va băga în seamă, nici un critic nu-l va lua în serios; nimeni nu se va arăta interesat să cumpere amintirile soldatului ciung.
- Eu sunt un cronicar care mânuieşte penelul.
Solitarul Candido Lopez va picta mulţimi. În tablourile lui nu vor apărea prim-planuri cu săbii scânteind în soare şi cai cabraţi, nici eroi în agonie rostindu-şi ultimul discurs cu mâna pe pieptul sângerând, nici alegorii ale Gloriei cu ţâţele în vânt. Prin faţa ochilor lui de copil vor defila nenumăraţi soldăţei de plumb şi cai înhămaţi la trăsurici, jucând în formaţie ordonată jocul îngrozitor al războiului."

Eduardo Galeano, Memoria Focului, Ed. Politică 1988, pag 388, jos.
photo by
http://www.lagazeta.com.ar/curupayty.htm