"Mai şede puţin!"

Castelul-templu Iulia Haşdeu

Dacă lucrurile s-ar opri aici, dacă toată uitarea ar putea fi ...uitată?! aş putea să reinventez mitul labirintului -în  lipsa minotaurului, toate acestea în urma trecerii prin Câmpina în prima zi de octombrie a acestui an. Scriu acum sub impulsul celor văzute.


În calendarul turistic al călătorului se află destinaţii care se lasă uneori prea mult aşteptate; una dintre acestea era şi castelul-templu închinat de B.P. Haşdeu, celor două Iulii, soţie şi fiică, dar mai ales în ordinea a ceea ce castelul este adăpostul soţiei, a maternului, iar în cazul de faţă, templu închinat copilului, fiicei.


Dar, ca de fiecare dată când cred că neobişnuitul nu face parte din ordinea unei zile, la Câmpina, la castelul-templu construit de B.P. Haşdeu, creierul meu antrenat în a percepe şi interpreta rapid cele privite, a obosit de îndată. Construit pe principiul nimic pieritor, castelul-templu are în componenţa sa de bază numai granit şi fier, iar dacă granitul este ascuns în ziduri, în pavaje, în tavane, fierul este pretutindeni: la uşi şi ferestre, scări şi mobilier, candelabre şi decoraţiuni, prin asta totul devine apăsător.


Încă de la intrare, de pe trepte, în faţa ta apar simboluri, transced prin ele învăţurile ermitice şi ermetice antice, pitagoreice, astăzi cei necunoscători le numesc masonice. Şi aşa cum mi-am propus, ca nimic să nu mă mai mire, să primesc asemeni unui bolnav hapul, să nu mă întreb prea mult asupra celor privite şi nici măcar să nu mă intereseze poziţia în care mă aflu, am înregistrat automat cele din jurul meu. Acum în clipe de linişte, dar şi mai târziu, şi mâine, toată viaţa chiar, voi descărca fluent cele memorate, acolo unde mintea se va bâlbâi, o voi ajuta cu cele fotografiate, cele filmate şi cele înscrise, cărţile cumpărate de acolo.


Există o apăsare enormă datorată existenţei metalului, cei de acolo povestesc că s-a folosit pentru a alunga spiritele rele, până şi ghizii alunecă, cărţile de fapt scriu cea mai mare parte a adevărului. Nu căutaţi coincidenţe, vă caută ele pe voi.

Copie după tabloul în ulei, azi dispărut, în care Iulia Haşdeu apare pentru ultima dată.

Am citit despre Iulia Haşdeu, fiica marelui cărturar B.P. Haşdeu, dar n-am fost atins niciodată de marginea existenţei ei, aici în templul închinat ei am fost cuprins de-o disperare interioară, de-o fugă, de-un clivaj al simţurilor; nu este plăcut deloc să simţi o asemenea apăsare.

Fereastra camerei de spiritism în care  B.P. Haşdeu comunica cu spiritul Iuliei

Am primit o educaţie materialistă, mai ales existenţialistă, cu toate acestea am învăţat să respect nebunia celorlalţi, starea lor de veghe atunci când toată lumea doarme. Am plecat din Câmpina în starea omului nesalvat de explicaţiile optimiste ale vieţii de mai apoi, în urma mea am lăsat uitarea, peste toate praful. Castelul-templu nu poate fi salvat, starea lui, sigur mai bună decât în trecut, este totuşi lăsat în paragină, amănuntele nu folosesc nimănui.


Mergeţi şi vizitaţi acest monument eclectic, amestecat în religii şi simboluri, cumpăraţi cartea scrisă de dr. Jenica Tabacu; "Castelul Julia Haşdeu": merită.