“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
miercuri, 12 octombrie 2011
Hora
Dansul cel mai primitiv, cel mai social, cu cele mai profunde conotaţii solare; este hora.
Nimic nu poate sparge coeziunea vitală ce uneşte dansatorii; braţele unite paralel deasupra umerilor. Cei care dansează privesc în centrul cercului, astfel ei alcătuiesc raze, o roată care rotindu-se parcurge un spaţiu atemporal, dansatorii uită de timp.
Hora, este dansul pentru dansatori, spectatorii nu văd ceea ce protagoniştii oferă. De aceea, epoca modernă ne oferă hora descheiată, un periplu metronomic al câtorva dansatori în cadrul unui spaţiu redus, scena. Aceştia se plimbă de la stânga la dreapta, mişcând şi petrecând picioarele, astfel simulând de fapt hora, ea devine liniară, asta pentru ca cei ce privesc să aibă habar de ceea ce se petrece.
Publicul, ca de fiecare dată, distruge prin curiozitatea infantilă sacralitatea dansului, mai departe a familiei sau chiar a intimului. În epocile în care sacrul mai dăinuia în natura înconjurătoare, dansul era ferit de priviri şi ascuns în poienele pădurii, în temple sau în reşedinţe. În zilele de sărbătoare dansul era vizibil, dar fără public, pentru că dansa toată lumea şi cei care nu dansau nu se preocupau în a vedea dansatorii sau a asculta muzica, cântau ei.
Privim fără să ştim, o horă este un cerc, o rotaţie, sensul este stabilit de cei ce provoacă dansul, sensul devine un reflex al timpului; este timp în timp: un cronometru cu două secundare, cel al dansatorului şi cel al horei.
Una dintre cele mai renumite hore este Ciuleandra, poate din cauza asta, scriitorul Liviu Rebreanu a scris cu un mare patos romanul cu acelaşi nume. Am privit filmul Ciuleandra, film în regia lui Sergiu Nicolaescu, produs într-o epocă în care investiţia în cultura naţională era prioritară. Merită văzută hora din acest film, merită văzut tot filmul, dar mi-am amintit acum numai de horă, de acel vârtej ce-i cuprindea pe cei ce dansau, de sensurile, de cercurile concentrice ce se formau, de dispariţia bruscă a ritmului, toate acestea într-o dorinţă de cunoaştere, de curtare chiar, şi mai departe de iubire.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc