Prin fața mea - Eu

Nu recunoaștem nimic, un gând se ascunde. În felul său gândul sapă asemeni unui căutător de pepite sau de diamante, în oboseala ce urmează acestei munci extenuante, omul visează: este acasă ca într-un tablou, în spatele său este iubita sau soția. Din tablou privește drept, vede totul, nimic nu poate să-i scape și totuși prin fața lui trece alergătorul, este eu-l său și el-eu-l privește din tabloul vieții.

Nu-mi scapă nimic, sunt clădit din sticlă, din suprafețe de sticlă, prin mine lumina -inundându-mă găsește scăpare, sunt luminos!

Minunata operă de artă o găsim în Athina, la intrarea dinspre nord, ocolind centrul. Este imediat după ambasada S.U.A, unde, dacă suntem atenți, ne dăm seama că ambasada a ceea ce a fost U.R.S.S.-ul de pe Kiseleff este pepsi cu gheață.

Sunt înclinat spre alergare, n-am pași asemeni vrabiei, un instinct tahicardic mă îndeamnă să caut, să sar asemeni celor viteji de la Marathon: să sar în pașii lui Pan în ceea ce Costas Varotsos a reușit să facă în Alergător. În acest Alergător de cursă lungă...