“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
sâmbătă, 8 octombrie 2011
Harta ca un instinct teritorial
Lucrurile n-au fost tot timpul aliate timpului său. Primind harta, primind parcursul, cel care o privi găsi doar mijlocul unei performanţe individuale, reale, ataşate timpului şi de ce nu, orgoliului personal. Găsi într-o clipită drumul prin care, aşa cum dorea harta, îl va parcurge într-o zi, o singură zi.
Lucrurile au fost pentru el; maşină, avion, tren sau bicicletă şi dacă vreunul dintre aceste lucruri se defecta, se găsea tot timpul o oportunitate de-a studia harta, adică de-a întrezări în aşteptare calea care se dăruia instinctului lui de călător. Trebuie explicat felul în care călătoria atingea dorinţa de-a cunoaşte, de-a dărui prin asta propriului instinct recunoaşterea valorii individuale, adică ce mai, dorinţa de-a fi Ulise.
Nu este un secret că Ulise a cunoscut ceea ce alţii nu reuşesc, acei alţii care care cu mijloace moderne de navigaţie se pierd în insule ca nişte începători pe autostradă.
Când am primit harta, am ştiut că alergarea îşi are rostul ei, şi că pierderea de timp este o pierdere de existenţă, nu-i rost de regrete în a privi înapoi, în schimb merită să iei cu tine tot trecutul şi acest balast te va salva în curbele strâmte pe care viaţa ţi le declină, pe care viaţa ţi le înclină.
Am stabilit, am punctat obiectivele şi mai departe am memorat timpii, era o singură zi.
Am primit harta pentru o singură zi.
În această zi trebuia stabilită Coincidenţa, nu era rostul vreunei rute sau localităţi, era pur şi simplu găsirea rostului prin care trebuia revelată Coincidenţa.
Peste toate acestea, drumul parcurs datorită hărţii era uimitor de precis şi lipsit de ceaţă, parcursul îmi dădea un neobişnuit optimism alături de însoţitorii mei şi din clipa aceea am început să iubesc acest drum. Nu este un secret de-a privi orizontal şi mai apoi de-a privi aerian.
În prima fotografie ni se înfăţişează Templu lui Zeus din Athina. Între cele două coloane există una prăbuşită, în spate sunt reliefate slab coloanele ce dăinuie în picioare.
În fotografia de mai sus, vedem Parthenon-ul, templul zeiţei Athina (Atena) de pe Acropole, iar în spate, peste un cartier întreg de străzi, inclusiv a porţii lui Hadrian, vedem templul lui Zeus; totul într-un minunat apus de soare (dreapta sus).
Tot acolo, în stânga sus, vedem cele două coloane, cu coloana prăbuşită, reconstituit de prăbuşită, din mijlocul celor două, în colţul de sus al acestei fotografii aeriene sunt magnificele coloane neîncetat de-a fi drepte în arhitravele încrucişate.
Ori călătorul, punctând celebru toată călătoria şi ajungând aici, a dorit să vadă templul din templu şi peste templu. Aşa este Grecia pentru cel care pricepe că odată începută călătoria ea se va sfârşi prin dispariţa sa. Călătorul moare în urma călătoriei sale, harta devine un priveghi în ceea ce el ar mai fi călătorit, sau un nou ghid pentru cei care s-ar îndemna, asemeni lui Ulise, de-a cunoaşte LUMEA.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Frumos şi înţelept le-ai amalgamat! Istorie, literatură, civilizaţie şi idei proprii, amestecate şi aşezate, aparent fără mare sinchiseală.
RăspundețiȘtergereE ca şi cu vinul. Mulţi gustă dar numai puţini ştiu ce-au băut.
>:D<
Thx! :)
RăspundețiȘtergere