vineri, 14 octombrie 2011

Ferestrele timpului (II)



http://scorchfield.blogspot.com/2011/10/ferestrele-timpului.html (partea I)

Dimineaţa nu veni pe nepregătite, sosirea unui oaspete necesita pregătiri; un soi de curăţenie, a scărilor, a camerelor, a ferestrelor, şi acestea le ocupă gazdelor primele ore ale unei zile ce se anunţa însorite. Existau în acest caz, unele dimineţi înnourate, chiar aducătoare de ploaie, ce făceau greoaie vizibilitatea imaginilor în lacul limpede ce primea lumina ferestrelor. Atunci judecătorii albăstrii se retrăgeau, după câteva ore îl anunţau pe sosit că nu-i era permisă intrarea, sau dacă dorinţa îi era aprigă de-a cunoaşte ţara lor, mai putea aştepta o zi pentru o nouă fereastră.

Acum, dimineaţa era plină de culoarea frunzelor alungate de-o toamnă târzie din locul lor aerian, un vânt nocturn, căzut de pe munte, amestecă crăcile arborilor, în dezordinea creată, lacul se acoperi cu o mulţime de ambarcaţiuni vegetale, frunze uscate.

Printr-un labirint al scărilor spiralate, străinul ajunse în faţa unei ferestre decupate în cercuri tangenţiale, toate acestea într-o simetrie şi într-o dispunere geometrică perfectă. Când soarele încercă privirea sa, brusc în mintea sa, în memoria sa începu un joc, un teatru al vieţii, o piesă derulată rapid în care personajul principal era însuşi el. Însuşi el văzu cum trecuse un ceas, o pendulă, un mecanism al trecerii timpul, cum îl trecuse fraudulos peste o graniţă. Mai văzu cum ascunse acest obiect interzis, cum îl studie, cum găsi eidele: acele minuscule făuritoare de timp şi apoi îşi aminti de asymmetron.

Imaginile îi activau pe rând şi celelalte cunoştinţe căpătate în ţinuturile timpului viu, acolo unde oamenii mor şi viaţa lor este un bilet de adio scris de-a lungul anilor puţini pe care timpul îi refuză vieţii. Îşi aminti aproape tot, mai puţin, şi asta nu ştia atunci, nu-şi aminti începutul.

Această experinţă îl dezolă, simţi că în faţa judecătorilor nu avea nici un motiv să le explice cine este, însăşi el avea o revelaţie şi cunoştinţele ce-i inundă mintea îi dădură satisfacţia unei răutăţi umane, atavice, un semn că odată cu reînvierea, se reînvie şi ceea ce nu-i dorit. Dorinţa poartă în ea lumini, revelaţia apărută nu poate descoperi nimic în umbra creată de conştiinţa ascunsă. Sau dacă dorinţa este ascunsă, conştiinţa nu o poate vedea în umbra minţii. Prin asta, prin această idee crezu că va scăpa.

În faţa lor, a judecătorilor el tăcu, aceştia îl citiră ca pe-o carte deschisă, o carte scrisă cu majuscule. Reflectară, în oglinda apei nu văzuseră nimic, frunzele se rotiră toată ziua, nu exista nici măcar o suprafaţă cât de mică pentru a vedea ceva, acest dans vegetal le pierdu răbdarea. Îi propuseseră, dacă el dorea, să mai stea o zi, dacă nu, să se întoarcă.

În noaptea lungă ce veni, luna reluă imaginile fratelui mai mare, soarele. În luciul lacului se derulă istoria acestui personaj al istorisirii noastre. Un cal necheză recunoscându-şi stăpânul, tânărul îngrijitor ieşi afară şi toată noaptea privi povestea acestui mesager al timpului.

4 comentarii:

  1. unde incepe tinutul viu si unde se termina?si daca am sti raspunsul....ne-ar ajuta la ceva?

    viata...un lung bilet de adio...imi place mult cum ai spus-o...

    am recitit povestea lui asymmetron...mi-a placut si mai mult...el a prins timpul...masurandu-l si timpul s-a razbunat...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru poveste. Îmi place!
    >:D<

    "Firul de păr cu multe picioare" e o gânganie periculoasă, din câte pricep!
    :))
    De fapt, nu murim decât fizic. Ceea ce, în multe împrejurări, e o binecuvântare.
    Amintirea a ceea ce suntem şi am fost şi, mai ales, dorinţele puternice rămân vii pe oricare parte din teritoriu ne-am afla.
    Şi IAR mă văd în oglindă...
    Personajul tău nu-şi aminteşte începutul, eu - în schimb, nu mai pot continua povestea deja începută. Poate că ar trebui să schimbăm locurile.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. pandhora
    O istorisire simplă ca aceasta mă duce cu gândul la o altă lume, la "o lume vie", iar timpul acolo nu există.

    Eroul vede în jurul său cum natura moare, cum numai omul o ţine să nu dispară, omul fiind nemuritor. Vrea să schimbe lucrurile şi să dea drumul la timp în ţara sa, singura care a mai rămas în univers având "timpul mort".

    Văzând în alte ţări progresul, vede la el în ţară conservatorismul şi lipsa unei reale activităţi umane, aşa că decide să schimbe lucrurile, devine un erou civilizator prin asta sau un trădător, rămâne să mai scriem :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Blue Freedom
    personajul meu nu-şi aminteşte trecutul pentru că a fost pedepsit, rătăceşte prin lumea largă nebănuind cine este, cu toate că lumea ştia.

    Perdeaua se dă la o parte în faţa ferestrei... aşa se spune se pare.

    Lucrurile simple ne fac viaţa mai uşoară şi mai frumoasă, noi vedem prin fereastră şi fereastra vede prin noi; am avut această revelaţie la Castelul închinat de Haşdeu fiicei sale Iulia şi soţiei sale Iulia.

    Viitorul este incert pentru că povestea are un singur început, vezi povestea mea poate să înceapă de oriunde. :)

    http://scorchfield.blogspot.com/2011/02/mesagerul-timpului.html

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc